Deputaţii au adoptat propunerea legislativă prin care ziua de 10 Mai devine sărbătoare naţională.

Ziua de 10 Mai marchează începutul domniei lui Carol I, obţinerea independenţei de stat şi încoronarea primului rege al ţării, momente legate de instituţia monarhiei.

10-mai-ziua-regalitatii-in-romania-15450-1

Proiectul a fost propus de  senatorul PNL Puiu Haşotti şi a trecut cu 294 de voturi “pentru”, unul “împotrivă” şi şase abţineri. Proiectul a fost respins de Senat, însă a fost adoptat de Camera Deputaţilor, care este for decizional.

“România este singurul stat din UE care şi-a căpătat statutul de stat independent şi nu şi-l serbează. Vot istoric al acestei instituţii. Votul dumneavoastră arată că sunteţi adevăraţi români, patrioţi, fii ai acestei naţii”, a declarat deputatul PNL Gigel Ştirbu.

Celebrarea Zilei de 10 Mai a fost interzisă de două ori,  în 1917 de ocupaţia germană şi după abdicarea forţată a Regelui Mihai din 1947.

În proiect se precizează că Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul, celelalte autorităţi centrale organizează manifestări cu prilejul sărbătoririi acestei zile în limita alocaţiilor bugetare prevăzute

10 mai nu va fi însă zi liberă.

 

 

Comentari

comentari