Actele necesare pentru înmatricularea și procedura de vînzare/cumpărare a unui autoturism 2016

Postat in Dec 23 2015 - 10:37am by Jurnalul24
|

certificat de inmatriculare
Oriunde locuiți în România, trebuie să vă înregistrați mașina pe domiciliul unde locuiți în mod normal sau pe domiciliul dumneavoastră permanent. Iată care sunt documentele necesare și care sunt formalitățile de înmatriculare în România.

Actele necesare înmatriculării unui autoturism sunt:

– Cererea solicitantului înmatriculării; (aparent nu mai este nevoie)
Cerere de înmatriculare.pdf

  • Fisa de înmatriculare vizata de radiere din partea Direcției Impozite si Taxe Locale (DITL) de care aparține vânzătorul și vizata de înscriere din partea DITL de care aparține cumpărătorului; (vezi pct 2)
  • RCA valabil minim 6 luni pe numele noului proprietar – original și copie;
  • Taxa de înmatriculare – 60 lei; (pct 3.1)
  • Taxa de talon – 37 lei; (pct 6)
  • Decizia + dovada de plata timbru de mediu sau adeverință din care reiese nerestituirea taxei – original și copie; (pct 5)
  • Actul de dobîndire (contractul de vînzare – cumpărare, factura de achiziție etc); (pct 1)
  • Certificatul de autenticitate emis de Registrul Auto Roman (RAR) – original; (pct 4)

Cartea de identitate a noului proprietar – original si copie sau împuternicire + carte de identitate împuternicit sau CUI (pentru persoane juridice).

  • Cartea de identitate auto (CIV) – original si copie;
  •  Certificatul fiscal din partea vînzătorului – original;
  •  Certificatul de înmatriculare a mașinii (talonul) – original, pe care fostul proprietar a înscris transmiterea dreptului de proprietate;
  • Plăcuțele cu numerele vechi de înmatriculare, după caz. 

Procedura de vînzare/cumpărare

1. Contract de vînzare-cumpărare.

Un model (PDF neditabil), dacă cumpărați de la persoana fizica găsiți Aici.
Contractul se semnează între părți, nu e nevoie de autentificare notarială.

Dacă cumpărați de la persoana juridica, va vor emite factura; nu e nevoie de contract vînzare-cumpărare!

Nu dați banii pană nu primiți Certificatul Fiscal!

2. Se completează fișa de înmatriculare pe computer, iar vânzătorul merge la Direcția de Taxe Locale, unde primește viza (dupa ce plătește eventualele impozite și amenzi restante).

Modelul fișei de înmatriculare poate fi descarcat de Aici.

Declarația pentru scoatere din evidenta mijloace de transport poate fi descărcată de Aici.

După ce primiți fișa fiscală vizata și certificatul de atestare fiscală (valabil 30 de zile), puteți da banii, iar vînzătorul va completa pe talon numele cumpăratorului, data și va semna. (Înstrăinat către XXX, la data de YYY – dacă vînzătorul e firma, va trebui să pună ștampila!)

Aveți 30 de zile la dispoziție să înmatriculați mașina, pornind de la data scrisă pe talon (înstrăinarea)

3. Mergeți la Direcția de Taxe Locale (cumpărătorul) și înregistrați fiscal pe numele vostru mașina.
Pentru asta, e de dorit sa aveți deja completata Declarația de impunere pe care o găsiți Aici.

3.1. Plătiți taxa de înmatriculare la  Direcția de Taxe Locale (cumpărătorul) – 60 lei

4. Trebuie să faceți autentificarea la RAR.
Pentru asta fie sunați la nr. de telefon 021 9672 , fie vă programați online.
Sa aveți la îndemînă actele mașinii și CI a celui care va merge cu mașina la RAR (nu trebuie sa fie proprietarul).

La RAR va prezentați cu mașina, original și copii după Talon cu ITP valabil, Carte Înmatriculare, CI al celui care aduce mașina.
Plătiți la casierie 180 RON autentificarea.
Dacă nu e scris, sa cereți sa treacă pe Carte norma de poluare și CO2.

Este bine să aveți deja completată cererea de autentificare pe care o puteți descărca de Aici.

Pe lîngă ITP valabil, sa nu aveți pe mașină becuri Xenon OEM, folie neconformă, anvelope/jante neconforme.

5. Timbrul de mediu (dacă aveți auto EUR 6, săriți acest pct)

Calculatorul pentru timbru de mediu ANAF

Trebuie să mergeți la ANAF (de care aparține cumpărătorul) unde depinde în ce situație vă aflați:

Dovada ca s-a plătit și nu s-a restituit taxa de mediu, formularul îl puteți descărca de Aici.

Calcul timbru de mediu (pentru mașinile cu taxa de mediu recuperată sau neplătită)
Cerere stabilirea sumei timbrul mediu Aici.

Dacă aveți autovehicul cu cilindree peste 3000 cmc, se mai adaugă durerea de cap pentru acciza pe cilindree.

Cerere plata accize Aici.

Certificat de scutire accize Aici.

In 5 zile lucrătoare o să primiți răspunsul.

6. Orice unitate CEC – plata taxa certificat înmatriculare 37 RON

7. Cu fișa fiscală completata și copii după toate actele, mergeți la Direcția Circulație de care aparțineți și depuneți actele pentru înmatriculare.
Costul numărului înmatriculare: 40 RON pentru număr random si 85 RON pentru număr înmatriculare personalizat.

Puteți verifica aici, disponibilitatea numărului de înmatriculare preferențial. (este nevoie de cont)

Comentari

comentari