Tiutiu Adrian, un flăcău de 34 de ani, din județul Brăila, a traficat șase persoane, obligându-le să se prostitueze în folosul lui. El racolase tinerele prin intermediul unei rețele de socializare. Una dintre victime a reuşit să sară din maşina amorezului profesionist, în Vama Borș, denunțându-l polițiștilor aflați în punctul de trecere a frontierei.
proxeneti arestati
În baza probatoriului, procurorii DIICOT Oradea au stabilit că față de inculpat există suspiciunea rezonabilă că, începând cu lunile octombrie – noiembrie 2013, a racolat una dintre victime, prin intermediul unei rețele de socializare, promiţându-i acesteia că îi va facilita obţinerea unor sume de bani pentru ca aceasta să poarte mai multe convorbiri telefonice cu diferiţi clienţi din Viena în vederea facilitării întâlnirii acestora cu celelalte persoane de sex feminin, care practicau prostituţia în folosul inculpatului. Bărbatul a determinat victima să se deplaseze de la locuinţa mamei sale (aflată în Germania) în Viena, unde a primit-o şi unde, ulterior, prin metoda „lover – boy”, a determinat-o să se îndrăgostească de el. Ulterior a obligat-o, atât prin constrângere fizică cât şi prin constrângere morală, să practice prostituţia în folosul său. Femeia a fost agresată fizic de mai multe ori, atât pe teritoriul Austriei, cât și pe teritoriul României, inculpatul aplicându-i lovituri cu pumnii și picioarele la nivelul capului, pentru a o determina să se prostitueze. La început, sumele de bani obţinute în acest mod au fost împărţite în mod egal între inculpat și victimă, ulterior, însă, inculpatul a pretins şi primit toate sumele de bani obţinute din această activitate.
În realizarea activităţii infracţionale, inculpatul a primit, adăpostit, transferat şi transportat victima în diferite locaţii din Viena, iar în data de 25 septembrie 2014 a ameninţat-o şi a agresat-o fizic în mod repetat, într-un hotel din Mediaş, determinând-o astfel să se deplaseze din nou cu acesta în Austria, în acelaşi scop. Victima a reușit să scape în aceeași seară, în Vama Borș, sărind din autoturismul inculpatului și denunțându-l polițiștilor aflați în punctul de trecere a frontierei.
Din actele administrate în cauză mai rezultă faptul că inculpatul, prin aceeaşi metodă a determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei de către un număr de 5 persoane de sex feminin în vederea obţinerii unor foloase patrimoniale în perioada 2012 – 2014, precum şi faptul că autoturismul utilizat a fost achiziţionat de către inculpat din banii pretinşi şi primiţi de la persoanele care au fost traficate, respectiv care au practicat prostituţia pe teritoriul Austriei sub autoritate și protecţia acestuia, fapt pentru care, în urma administrării tuturor mijloacelor de probă, urmează a se extinde urmărirea penală împotriva acestuia şi pentru comiterea infracţiunilor de proxenetism şi spălare de bani.
Procurorii au dispus în data de 27 septembrie reținerea inculpatului Tiutiu Adrian pentru 24 de ore, sub acuzația de trafic de persoane. Inculpatul a fost prezentat Tribunalului Bihor cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Instanța a admis solicitarea DIICOT și a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă.

Bucur Borcan

Comentari

comentari