Azi e ultima zi de înscrieri pentru prima etapă Road Grand Tour 2015: Drumul Vinului – 16 mai, Boldești-Scăeni

Postat in Mai 12 2015 - 12:47pm by Jurnalul24
|

București, 12 mai 2015: Pentru a participa la prima etapă Road Grand Tour de anul acesta, trebuie să accesați site-ul www.roadgrandtour.ro, să vă înscrieți la cursa de pe 16 mai și să faceți plata prin transfer bancar în contul organizatorului până la finalul zilei de azi, ora 24:00.
road grand tour drumul vinului
Organizat pentru al treilea an consecutiv, Road Grand Tour a câștigat an de an mai mulți participanți, profesioniști sau amatori, care au participat în număr din ce în ce mai mare, cu orice fel de bicicletă, la singura competiție din România care dă o șansă reală ciclismului de șosea.

Cursa ce va avea loc la acest sfârșit de săptămână, pe 16 mai, la Boldești-Scăeni – Crama Seciu a fost poate cea mai bine primită cursă din 2014. Anul acesta, startul se va da la ora 11.00 din vârful cățărării, de la Crama Seciu. Prima coborâre se va neutraliza, existând 2 mașini de arbitri, care vor merge încet în fața plutonului și abia cand vor ajunge pe plat se va da startul tehnic. Sosirea va fi la capătul a 4 tururi de circuit pentru tura lungă (96 km) și 2 pentru tura scurtă (48 km), tot la Cramă.

Taxa de înscriere/ciclist este de 100 lei, iar plata se face prin ordin de plată în contul organizatorului:
Asociația Județeană de Ciclism Prahova – IBAN: RO07 BTRL 0300 1205 U449 39XX, Banca: TRANSILVANIA sucursala Ploiești.

Participanții sunt rugați, pe cât este posibil, să vină cu declarația pe propria răspundere printată și completată și să respecte indicațiile organizatorilor legate de parcare: parcarea din fața Cramei Seciu este disponibilă doar pentru mașinile organizatorilor și ale arbirilor. Participanții își pot parca mașinile pe străzile lăturalnice din zona Cramei Seciu. Nu este permisă parcarea pe carosabil 500 metri înainte și 500 metri după linia de sosire.

Mulțumim sponsorilor principali, care au făcut posibilă organizarea competiției și anul acesta: Orange România, BCR, Isostar, Segula, La Fântână, Scriptmedia.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați site-ul www.roadgrandtour.ro sau pagina de Facebook www.facebook.com/roadgrandtour

Comentari

comentari