Pompierii SMURD din cadrul Stației Scornicești au intervenit în seara zilei de 10 noiembrie în comuna Corbu, în apropierea stației CFR Corbu, pentru a acorda prim ajutor unui bărbat lovit de tren. Bărbatul a fost lovit de trenul InterRegio care circula pe ruta București-Craiova.
lovit de tren statia corbu
Ajunși la fața locului, paramedicii și personalul de la Serviciul de Ambulanță au găsit pe calea ferată victima, un bărbat de 56 de ani, din comuna Corbu, care zăcea fără puls, fără respirație, cu amputații la membrele inferioare și traumatisme multiple. Din păcate, personalul medical nu a putut decât să constate decesul victimei. Cazul a fost preluat de organele de poliție.
Echipajul SMURD a transportat-o la UPU Slatina pe sora victimei, în vârstă de 58 de ani, care a suferise un atac de panică atunci când a aflat cumplita veste.
Bucur Borcan

Comentari

comentari