Bărbat prins sub un mal de pământ, la Găvănești, Olt

Postat in Apr 6 2016 - 9:00pm by Bucur Borcan
|

Un echipaj SMURD din Balș, judeţul Olt şi o ambulanţă au intervenit miercuri, 6 aprilie 2016, în jurul orei 12.30, în comuna Găvănești, sat Băleasa, pentru salvarea unui bărbat surprins de căderea unui mal de pământ. Acesta executa lucrări la rețeaua de canalizare a localității.gavanesti mal pamant
În momentul sosirii echipajelor, bărbatul era acoperit de pământ până la nivelul brâului. Pompierii, împreună cu muncitorii prezenți la fața locului au reușit să-l scoată pe bărbat din canalul cu înălțimea de circa doi metri și lățimea de 60 de centimetri, după aproximativ zece minute. Pacientul a fost preluat de echipajele medicale în stop cardio-respirator și au fost începute imediat manevrele de resuscitare. S-a executat resuscitare cardio-pulmonară aproximativ 30 de minute, fără rezultat favorabil, bărbatul, în vârstă de 58 de ani, din comuna Verguleasa, fiind declarat decedat.
Bucur Borcan

Comentari

comentari