Campanie umanitară cu ocazia Sărbătorilor de Paşte

Postat in Apr 17 2014 - 9:44pm by Bucur Borcan
|

Sfintele Sărbători de Paşte sunt momentul în care oamenii doresc să fie alături unii de alţii, să aibă masa îmbelşugată şi să petreacă momente frumoase alături de cei dragi. Pentru cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, perioada pregătirilor pentru această sărbătoare este însoţită de gândul creştinesc la copiii cu care soarta nu a fost darnică şi s-au străduit, ca în fiecare an, prin gesturi simple şi oneste, să le aline suferinţa şi să le aducă un strop de bucurie.
campanie umanitara ISU
Pe lângă faptul că aceşti oameni sufletişi vin în fiecare zi în sprijinul persoanelor aflate în suferinţă, indiferent dacă acestea sunt victime ale incendiilor, accidentelor rutiere sau ale altor situaţii ce reclamă urgenţa, acum au iniţiat o campanie umanitară, cu sprijinul întregului personal al inspectoratului, prin care s-au oferit daruri copiilor instituţionalizaţi din centrele subordonate Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt. Acţiunea de distribuire a produselor achiziţionate s-a desfăurat vineri, 18 aprilie, la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Olt.

Bucur Borcan

Comentari

comentari