10 cele mai bune filme romantice din istorie

Postat in Dec 14 2015 - 3:18pm by Jurnalul24
|

brief-encounter-1945
Time Out Magazine a lansat o listă cu 100 cele mai bune filme romantice din toate timpurile. Lista a fost intocmită cu contribuția unor actori, jurnaliști, regizori, critici și greii industriei, precum Judd Apatow, Richard Gere, Tom Hiddleston, EL James și Christopher Walken, printre alți.

Lista celor mai bune 10 filme din toate timpurile, este următoarea:

1. Brief Encounter (1945)

Scurta întâlnire

În cafeneaua unei gări, Laura Jesson îl întâlneşte pe doctorul Alec Harvey. Deşi femeia este deja măritată, cei doi se îndrăgostesc treptat unul de altul. Şi continuă să se întâlnească în fiecare joi în micuţa cafenea, deşi ştiu că dragostea lor este una imposibilă…I

În timul unei seri linistite alaturi de sotul sau, o femeie revede in gand intamplarile care au apropiat-o pentru foarte putina vreme de un alt barbat. Retrospectiva este conventionala, decupand cronologic, fara transfigurare subiectiva, cursul obiectiv al intamplarilor, iar tentativele de a transcrie visurile vagi de fericire ale eroinei sunt artificiale si copilaresti (femeia se vede dansand sub candelabre sau calatorind pe puntea unui vapor de lux, in supraimpresiuni si imagini ce amintesc de fotografiile de reclama). Numai in cateva scene Lean reuseste sa redea in mod sensibil adevarul starii de spirit reprezentante – de pilda atunci cand traduce exasperarea femeii intr-un sir de cadre grotesti ale guralivei vecine de compartiment. Oraselul de provincie cu strazile, pietele, magazinele si cinematografele sale, si mai ales gara si sala de asteptare care constituie principalul loc de intalnire al indragostitilor, sunt spatii vii, compuse cu deosebit simt poetic. Mica lume banala, senina, putin ridicola si multumita de sine, in mijlocul careia se consuma timida iubire a acestor oameni maturi si foarte obisnuiti, traieste pe ecran o multitudine de vibratii subtile.

2. Casablanca (1942)

Casablanca

Film splendid, de referinta in cinematografia mondiala, distins cu trei Premii Oscar (pentru cel mai bun film, cel mai bun scenariu si cea mai buna regie) si nominalizat la inca cinci importante categorii (muzica lui Max Steiner, montaj, imagine si interpretare masculina in rol principal si in rol secundar).

Un film care place din ce in ce mai mult cu fiecare noua re-vedere si al carui leit motiv muzical ajunge sa obsedeze spectatorul. |ntr-un bar din Casablanca, doi fosti amanti se reintilnesc intr-o conjunctura care ii sileste sa puna pe primul plan nu sentimentele, ci datoria. E razboi. Intrarea trupelor germane in Maroc e iminenta.

Americanul Rick Blaine a reusit sa faca rost de hirtiile necesare pentru ca doua persoane sa poata lua avionul catre Lisabona. Cind insa afla ca femeia dupa care inca sufera, Ilsa Lund, este la Casablanca, acum maritata cu un marcant lider ceh, Victor Laszlo, cautat de nazisti, Rick ramine inca o data fara ea; de data asta, el este cel care decide…

Nu ne putem inchipui acest film cu alti protagonisti; si totusi, trebuie stiut ca putin a lipsit ca in rolul lui Rick sa fie distribuit Ronald Reagan (ajuns ulterior presedintele Statelor Unite), si nu Humphrey Bogart, iar Ann Sheridan sa o joace pe Ilsa in locul actritei suedeze Ingrid Bergman.

Pianistul din film, Sam, nu era in realitate deloc pianist, ci tobosar (Dooley Wilson), care insa a mimat convingator in timp ce dupa o perdea un pianist adevarat cinta melodia devenita apoi slagar mondial. Interesant este si faptul ca invadarea orasului marocan de catre armatele germane a avut partea sa de contributie la succesul filmului.

3. Fa yeung nin wa (2000)

In the Mood for Love

Actiunea filmului „In The Mood For Love” are loc in Hong Kong, in anul 1962. Chow, editorul unui ziar local, inchiriaza o camera in aceeasi cladire unde se muta si Su Li-zhen. Ambii sunt casatoriti, insa sotii acestora sunt mai tot timpul plecati. Astfel cei doi devin prieteni. Totul merge bine intre Chow si Su Li-zhen, ei descopera impreuna lucrurile pe care le au in comun. Patru ani mai tarziu, cand se reintorc in vechea cladire, nu vor mai gasi ce a fost odata, totul este doar amintire…

4. Annie Hall (1977)

Annie Hall

Dupa ce se desparte de iubita lui, nevroticul Alvy Singer, comediant, porneste intr-o calatorie constienta a amintirilor sale despre relatia lui cu Annie Hall. El incearca astfel sa descopere ce a cauzat despartirea dintre ei. Modalitatea de a calatori pe acest drum difera de la scena la scena, astfel ca Alvy se adreseaza direct camerei de filmat, intra in povestirea altor persoane, foloseste animatia. Filmul poate reprezenta un interesant „document” istoric despre dragoste in anii ’70.

5. Harold and Maude (1971)

Harold si Maude

Harold este un adolescent bogat pasionat de macabru si obsedat de moarte, avand o adevarata placere in a simula sinucideri (care o sperie teribil pe mama lui). Viata sa este anosta, fara prieteni, mama sa incercand sa il introduca pe Harold in ”normalitate”, cautandu-i o viitoare sotie. Actiunea insa o aduce in prim plan pe Maude, o femeie de 79 de ani, pe care Harold o intalneste la o inmormantare. Cei doi leaga pentru inceput o frumoasa prietenie, Harold invatand de la Maude sa traiasca cu adevarat, aceasta introducandu-l in viata sa plina de nebunie, de suspans, de aventura, aratandu-i lui Harold infinitele posibilitati pe care le poate avea oricine la indemana.

6. Brokeback Mountain (2005)

Brokeback Mountain – O iubire secretă

Filmul este povestea socanta a unei iubiri interzise si imposibile intre 2 cowboy. Destinele lor se intalnesc intr-o vara cand trebuie sa aiba grija de oi pe muntele Brokeback. Relatia dintre ei devine una puternica, dar ulterior drumurile lor se despart dupa acea vara. Fiecare incearca ulterior sa-si intemeieze o familie, dar amintirile perioadei pasionale de pe muntele Brokeback nu le dau pace, bantuindu-le existenta.

7. The Apartment (1960)

Apartamentul

Bud Baxter este un functionar care doreste sa urce pe scara succesului intr-o firma mare de asigurari din New York, o fata comuna intre alti 30.000 de functionari. Insa el descopera o cale rapida pentru succes in cadrul corporatiei – inchiriaza apartamentul in care stau directorii pentru a avea unde sa mearga cu amantele. Tot timpul trebuie sa rezolve cu ramasitele lasate in urma dupa aceste vizite, doar ca intr-o noapte in urma ramane o problema majora.

8. A Matter of Life and Death (1946)

A Matter of Life and Death

2 mai 1945, spre sfârşitul conflictului mondial, pilotul Peter Carter transmite mesajele finale către familia sa. Tânăra June, responsabila de la turnul de control, le recepţionează emoţionată. Carter, suflet de poet, işi însoţeşte ultimele clipe cu versuri şi umor, se creează o legătură neobişnuită. Dar e pierdut, avionul e în flăcări, colegul său a decedat deja, iar paraşutele nu se află in dotare… Peter se trezeşte pe o plajă, Raiul, fără îndoială…o regăseşte chiar şi pe June, iubirea pluteşte în aer… Un personaj cu accent ciudat, îmbrăcat ca pe vremea Revoluţiei franceze, apare şi totul încremeneşte…Mesagerul îl anunţă pe Carter că s-a produs o greşeală, că n-ar fi trebuit să se afle aici, ci la Centru de antrenament pentru…o altă lume.

9. Eternal Sunshine of the Spotless Mind (2004)

Stralucirea eterna a mintii neprihanite

Povestea lui Joel, care socat de faptul ca prietena sa Clementine si-a sters din memorie, la propriu, toate amintirile relatiei lor, apeleaza la inventatorul ciudatei proceduri de „spalare” a creierului, Dr. Mierzwiak si ii cere acestuia, in disperare de cauza, sa ii stearga si lui din memorie toate amintirile despre ea. Pe masura insa ce amintirile ii dispar, el incepe sa redescopere dragostea pentru Clementine si pune la cale o evadare din procedura pe care Mierzwiak si asistentii sai se chinuie din rasputeri sa o duca la bun sfarsit. Din fragmente pe care si le aduce aminte treptat si parca tot mai putin el reconstituie momentele care i-ar putea salva, precum tot din fragmente spectatorul va reconstitui intreaga poveste.

10. Punch-Drunk Love (2002)

Ametit de Dragoste

Barry Egan este un tip timid care insa are unele momente de furie si nu se poate stapani. El duce o viata retrasa si din aceasta cauza una din surorile sale ii face cunostinta cu o fata pe nume Lena Leonard, colega cu ea de serviciu. Dupa ce suna la linia fierbinte, mai mult din plictiseala, Barry este santajat de un baiat rau pe nume Dean Trumbell, care trimite patru golani si ii fura banii.

Comentari

comentari