Sursă foto: www.ziarulring.ro
Sursă foto: www.ziarulring.ro

William Shakespeare spunea că atunci ,,când dragostea vorbește, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia raiului”.

Știm cu toții că, dragostea adevărată nu cunoaște nicio limită și nicio regulă, dar ce ai spune dacă ai auzi că cineva s-a căsătorit cu el însuși? Probabil nu îți va veni să crezi așa ceva, dar să știi că este cât se poate de adevărat!

Iată așadar câteva exemple de căsătorii ciudate care au avut loc în lume.

O femeie de 37 de ani, pe numele ei Erika, care întotdeauna a avut o pasiune pentru obiecte a trecut prin experiența căsătoriei de mai multe ori. După ce s-a îndrăgostit de un arc de săgeți, apoi de zidul Berlinului și de o parte dintr-un gard pe care îl ține în dormitor, acum Erika dăruiește toată iubirea pe care o are de oferit, Turnului Eiffel.

Un alt caz de iubire de acest gen este al unei femei din Florida. Linda Ducharme s-a căsătorit cu o roată metalică dintr-un parc, căreia i-a dat numele Bruce. Față de această roată, femeia spune că a fost dragoste la prima vedere și are un sentiment inexplicabil.

Dacă cazul Lindei, cele mai mediatizat în ultima vreme în presă nu v-a impresionat, ce ați spune dacă ați auzi că un bărbat s-a căsătorit cu propria mașină sau un altul cu el însuși? Probabil nu ați mai fii așa surprinși ca prima dată, dar aceste informații chiar sunt adevărate! Un bărbat a șocat lumea-ntreagă când s-a căsătorit cu mașina personală, un Volkswagen Beetle și mai ales, când a adăugat că a făcut sex pentru prima dată la 15 ani, tot cu o mașină și că nu este atras deloc de  femei. Un japonez s-a căsătorit cu Nene Anegasaki, personajul din jocul video Nintendo. Se pare că în Guam o căsnicie cu obiecte imaginare este legală. Un domn din Coreea s-a căsătorit cu o pernă, iar o doamnă a făcut nunta cu un șarpe.

Magali Jaskiewicz, o tânără din Franța, s-a căsătorit cu fotografia logodnicului său. În acest caz, logodnicul decedase cu două zile în urmă și tânăra a invocat un punct din Codul Civil francez conform căruia căsătoria se putea oficia dacă toate formalitățile au fost completate înainte de moartea partenerului. În Franța au loc 10 căsnicii postmortem în fiecare an.

Până la o altă veste în privința celor mai bizare căsătorii din lume nu ne rămâne decât să iubim și să fim iubiți la rândul nostru.

Comentari

comentari