Aproximativ 500 kg. de tutun ridicate de poliţişti în urma efectuării a 24 de percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite de comercializarea ilegală de tutun.
tutun
În ziua de 18 februarie 2015, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului de Investigaţii Criminale, Poliţiei Municipiului Caracal, din cadrul IPJ Olt şi Biroului Transporturi Feroviare Olt, cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au efectuat 24 de percheziţii domiciliare în municipiul Caracal, la persoane bănuite de comercializarea ilegală de tutun şi produse din tutun. Acţiunea a beneficiat de suport tehnic al DIPI.
Percheziţiile s-au desfăşurat în două dosare penale aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, în care se efectuează cercetări pentru comiterea unor infracţiuni prevăzute în Codul fiscal.
În urma efectuării percheziţiilor, 16 persoane au fost conduse la sediul Poliţiei municipiului Caracal, pentru audieri. Acestea sunt bănuite că, în perioada 2014 – 2015, au comercializat, prin intermediul unui oficiu poştal şi a unei firme de curierat, tutun mărunţit, tratat.
La percheziţii, au fost găsite şi ridicate, în vederea probării activităţii infracţionale, 200 kg de tutun foi, în valoare de aproximativ 50.000 lei şi 3 aparate artizanale pentru tocat şi mărunţit tutun, precum şi suma de 32 000 lei. De asemenea, la un oficiu poştal, din municipiul Slatina, au fost indisponibilizate colete conţinând 300 kg. de tutun mărunţit, tratat.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin neplata accizelor este de aproximativ 200.000 lei. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

Bucur Borcan

Comentari

comentari