Control judiciar pentru ARPAD – ZOLTAN PASZKANY şi IULIU-PAUL MUREŞAN

Postat in Iun 8 2016 - 1:23pm by Bucur Borcan
|

Marți, 7 iunie 2016, DIICOT Cluj a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpaţilor PASZKANY ARPAD – ZOLTAN (acţionar majoritar la Clubul CFR 1907 Cluj) şi MUREŞAN IULIU-PAUL (preşedinte al Clubului CFR 1907 Cluj) pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani în formă continuată. Faţă de cei doi inculpaţi, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj au dispus măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.
S-a reţinut că, în perioada 2008 – 2013, persoane din cadrul societăţii comerciale care deţin clubul de fotbal CFR CLUJ 1907, cu atribuţii de gestiune sau administrare a sumelor clubului, şi-au însuşit suma totală de aproximativ 10 milioane euro din patrimoniul SC SPORTIVA FOTBAL CLUB CFR 1907 CLUJ SA. În acest sens se reţine faptul că MUREŞAN IULIU – PAUL a avut calitatea de administrator al clubului, iar faptele reţinute în sarcina acestuia l-au avut ca principal beneficiar pe PASZKANY ARPAD – ZOLTAN. S-a reţinut că activitatea infracţională a fost săvârşită prin intermediul mai multor entităţi rezidente şi nerezidente (firme off-shore din Cipru şi din Seichelles) controlate faptic de către inculpatul PASZKANY ARPAD – ZOLTAN.
Din cercetări a rezultat că firmele off-shore au fost folosite pentru prestarea unor servicii de consultanţă şi intermediere în domeniul sportiv cu cu privire la care există suspiciuni de fictivitate (privind transferul unor jucători de la club, optimizarea activităţii echipei şi altele) ori care au executat debite faţă de clubul sportiv provenind din cesiuni de creanţă suspecte.
Faptele au fost îndreptate asupra elementelor patrimoniale ale Clubului, provenite din primele încasate cu titlu de bonus de calificare directă în grupele Champions League oferite de UEFA. Totodată, s-a reţinut că membrii grupului au evidenţiat în actele contabile ale ale SC SPORTIVA FOTBAL CLUB CFR 1907 CLUJ SA cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale, ori au evidenţiat operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale privind suma totală de aproximativ 10 milioane de euro.
Bucur Borcan

Comentari

comentari