Curtea de Apel Bucureşti i-a condamnat pe Awdi Hassan şi Awdi Mehdi

Postat in Noi 28 2014 - 7:13pm by Bucur Borcan
|

Prin decizia penală nr.1489 din 27.11.2014 privind privatizarea CFR „Mesagerie” SA, Curtea de Apel Bucureşti a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpaţii AWDI HASSAN şi AWDI MEHDI la pedepsele rezultante de 8 ani închisoare, respectiv 6 ani şi 4 luni închisoare şi interzicerea, pentru ambii inculpaţi, pe o durată de 5 ani, a drepturilor de a fi ales într-o autoritate publică sau în orice altă funcţie, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a se afla pe teritoriul României, pentru săvârşirea infracţiunilor de infracţiunilor de iniţiere, constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, delapidare, spălare de bani şi evaziune fiscală.Awdi Hassan şi Awdi Mehdi
Prin aceeaşi decizie penală sunt respinse apelurile declarate de inculpaţii ISTANBOULY BASSAM ŞI BĂDEANU IORDAN împotriva Sentinţei penale nr.70/31.I.2014 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a penală, din Dosarul nr.49772/3/2012, prin care inculpatul Istanbouly Bassam a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare iar inculpatul Bădeanu Iordan la o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare şi interzicerea pentru ambii inculpaţi a drepturilor de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere, constituire şi aderare la un grup infracţional, complicitate la delapidare, complicitate la evaziune fiscală în cazul inculpatului Istanbouly Bassam, respectiv complicitate la delapidare şi complicitate la evaziune fiscală in cazul inculpatului Bădeanu Iordan.
Hotărârea este definitivă.
DIICOT precizează că aceeaşi inculpaţi sunt cercetaţi şi în dosarul privind privatizarea SC Rodipet SA.

Bucur Borcan

The following two tabs change content below.

Comentari

comentari