DOUĂ INCENDII PUTERNICE, ÎN MAI PUȚIN DE PATRU ORE

Postat in Dec 5 2016 - 11:01am by Bucur Borcan
|

Pompierii din cadrul Gărzii Balș au intervenit duminică, 4 decembrie 2016, în jurul orei 06.15, în comuna Bobicești, sat Leotești, județul Olt, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei locuințe. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă.incendiu-bals
Pompierii au găsit în flăcări acoperișul casei, pe circa 60 de metri pătrați, cu posibilitate de extindere la întreaga locuință. Incendiul a fost lichidat, în limitele găsite, după aproximativ două ore. Cauza probabilă a incendiului este coșul de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile.
După mai puțin de patru ore, în jurul orei 10.00, o persoană anunța, prin intermediul SNUAU 112, izbucnirea unui incendiu puternic la o locuință din comuna Deveselu, sat Comanca. Pompierii de la Detașamentul Caracal, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, s-au deplasat în cel mai scurt timp la fața locului.
În momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta violent, cu flacără și degajări mari de fum, la acoperișul casei și la bunurile din două anexe gospodărești. Pompierii au acționat pentru stingerea incendiului, dar și pentru protejarea vecinătăților. Intervenția pompierilor a durat mai bine de o oră și jumătate. Au ars 150 de metri pătrați de acoperiș și bunurile depozitate în două anexe gospodărești. Cauza probabilă a incendiului este un scurtcircuit electric produs de un cablu electric defect.

Bucur Borcan

Comentari

comentari