Droguri periculoase distribuite prin firmă de curierat

Postat in Feb 29 2016 - 11:25pm by Bucur Borcan
|

În ziua de 29 februarie 2016, DIICOT Covasna şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Covasna, Ilfov și Dâmbovița, respectiv Brigada de Combatere a Criminalității Organizate București au efectuat 5 percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti şi în comunele Voluntari și Crevedia, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea de infracţiuni legate de operaţiuni ilegale cu substanţe cu efecte psihoactive.
În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, în perioada decembrie 2014 – decembrie 2015, la Bucuresti a fost constituit un grup infracţional organizat, la care ulterior au aderat şi alte persoane, în scopul comercializării substanțelor cu efecte psihoactive.
S-a reţinut că unul dintre suspecţi a încheiat un contract cu o firmă de curierat care avea rolul de a prelua coletele de la societatea comercială deţinută de către acesta şi de a le livra persoanelor indicate pe colete, încasând contravaloarea acestora și virând în contul societăţii sumele astfel încasate.
Astfel, în perioada 8 septembrie -19 noiembrie 2015, membrii grupului au expediat prin intermediul firmei de curierat 1485 colete, conținând produse cu efecte psihoactive. Suma încasată a fost de 376.175 lei. Astfel, activitatea infracțională s-a desfășurat la nivel național, fapt care a avut drept consecință constituirea altor grupuri infracționale organizate care au distribuit la nivel local substanţe cu efecte psihoactive.
În aceeași cauză, la data de 9 decembrie 2015, au fost efectuate 12 perchezitii domiciliare, ocazie cu care au fost identificată cantitatea totală de 4.392,9 grame de substanță vegetală în care s-a pus în evidență compușii 5F-MDMB-PINACA și AB-CHMINACA, iar din cantitatea de 753,8 grame de substanță pură găsită la domiciliul unei inculpate urma să fie preparată cantitatea de 15.076 grame de substanță vegetală destinată vânzării. Valoarea de piață a celor 19.076,9 grame de substanță vegetală este de 1.168.134 lei .
S-a constatat că produsul de bază al acestor etnobotanice este un compus chimic nou cunoscut care face parte din clasa cannabinoizilor sintetici fiind raportat începând cu anul 2014 la nivel european ca şi produs psihoactiv nou. Până la acest moment, pe teritoriul S.U.A au fost înregistrate 4 decese si multiple internări în stare gravă urmare a consumului acestui produs, iar în Anglia au fost raportate 8 decese.
Substanţele psihoactive erau achiziţionate de către membrii grupului infracţional prin intermediul unor site-uri din străinătate, destinate experimentelor chimice, unde produsele ce erau comercializate aveau specificatii clare de interdictie pentru consumul uman.
Destinatia produselor achiziţionate era schimbată de către membrii grupului, astfel că, în procesul de fabricare al « etnobotanicelor » suspecţii utilizau atât produsul de bază cât şi alcool, rezultând o soluție care se folosea pentru a stropi fragmente vegetale neutre (plante) iar ulterior era comercializat spre consum, cu toate că acesta prezenta un grad ridicat de risc pentru sanatate.
În urma consumului acestor canabinoizi sintetici în prezenta speță au fost inregistrate numeroase cazuri de internare în unităţi spitaliceşti a mai multor persoane, în special minori/adolescenţi.

Bucur Borcan

Comentari

comentari