Exploatau copii Disneyland Paris, obligându-i să cerşească

Postat in Feb 9 2016 - 11:22pm by Bucur Borcan
|

În ziua de 9 februarie 2016, DIICOT Craiova a efectuat împreună cu autorităţile judiciare din Franţa un număr de 14 percheziții domiciliare (10 pe teritoriul României și 4 pe teritoriul Franței), în cadrul unei acţiuni comune vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi furt calificat.

Par7280179
În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2014 – 2015, membrii grupului au racolat mai multe persoane din România pentru a se deplasa cu mai mulţi copii minori pe teritoriul Franţei, unde aceştia erau exploataţi prin obligarea la practicarea cerşetoriei şi la furturi din buzunare.
S-a reţinut că activitatea infracţională s-a desfăşurat în principal în parcul de distracţii Disneyland Paris, în trenurile de mare viteză care circulă pe teritoriul Franţei (TGV) și în zone foarte aglomerate (metrou, pieţe publice etc.).
Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că minorii obţineau în anumite zile sume de bani de până la 7000 de euro.
Acţiunea a fost realizată împreună cu împreună cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale, trei anchetatori francezi precum şi ofiţerul de legătură al Jandarmeriei Franceze la Bucureşti.

Bucur Borcan

Comentari

comentari