INFRACTORI REŢINUŢI CU FOCURI DE ARME

Postat in Sep 27 2014 - 6:47pm by Bucur Borcan
|

Arestare cu focuri de arme la Turnu Severin. Procurorii DIICOT Braşov şi polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Brașov și Mehedinți, în cooperare cu autoritățile judiciare germane din Manheim, au reușit să anihileze un grup infracțional organizat specializat în infracțiuni informatice.
proxeneti arestati
Procurorii DIICOT au început urmărirea penală în data de 1 iulie 2014 „in rem”, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat și operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice. Prin ordonanțele din 24 septembrie 2014, procurorul de caz a dispus continuarea urmăririi penale față de Constantin Costel, Ciobanu Valeriu și Ariciu Sorin Ionuț, suspectați de comiterea infracțiunilor mai sus arătate. Din materialul probatoriu rezultă suspiciunea rezonabilă că, începând cu luna august 2014, pe raza municipiului Braşov, cei trei inculpați au constituit un grup infracţional organizat care a acţionat în mod coordonat în vederea procurării, confecţionării şi folosirii echipamentelor de fraudare a bancomatelor şi de clonare a cardurilor bancare. Inculpații sunt suspectați că în datele de 31 august 2014, respectiv 1 iulie 2014 şi 8 septembrie 2014, au deţinut dispozitive autonome de citire a benzii magnetice a cardurilor şi a codurilor PIN aferente acestora pe care le-au montat la bancomatele deținute de două bănci din Drobeta Turnu Severin.
Operațiunea derulată de membrii grupului avea ca scop testarea echipamentelor de skimming cu care mai apoi intenţionau să se deplaseze în străinătate pentru a frauda bancomate şi a efectua operaţiuni de retragere de numerar. Aparatura de skimming era testată la bancomate aparţinând unor instituţii bancare diferite, la ore la care afară era întuneric (06.00 a.m. sau 10.00 p.m.), pentru a evita identificarea. Fiecare membru al grupului avea roluri prestabilite, în sensul în care în timp ce doi dintre ei acţionau asupra bancomatului, cel de-al treilea asigura paza. De asemenea, membrii grupului păstrau și valorificau legături cu persoane care desfăşoară activităţi similare, cu care lucrează pentru a confecţiona echipamente destinate clonării cardurilor bancare.
Întrucât procurorii DIICOT aveau date cu privire la faptul că inculpații intenționau să părăsească România deținând echipamente de fraudare a bancomatelor – cei trei aveau deja cumpărate bilete de avion cu destinaţia Franţa, respectiv Anglia, la data de 25 septembrie 2014 a avut loc acţiunea de prindere în flagrant. Inculpații au fost prinși în flagrant în Drobeta Turnu Severin, cu sprijinul SCCO Mehedinti, pentru imobilizarea acestora polițiștii fiind nevoiți să facă uz de arme.
Inculpații Ciobanu Valeriu şi Ariciu Sorin Ionuţ mai fuseseră arestaţi pentru skimming în Franţa şi Uruguay. Procurorii DIICOT au stabilit că aceștia sunt autorii distrugerii unui bancomat în seara zilei de 30 august 2014, iar Constantin Costel este autorul distrugerii bancomatului unei alte bănci bănci, în dimineața zilei de 7 septembrie. Faptele erau cercetate în două dosare ale altei unități de parchet. Ambele cauze au fost conexate la dosarul penal instrumentat de DIICOT. Procurorul DIICOT a dispus în data de 26 septembrie reținerea celor trei inculpați pentru 24 de ore și i-a prezentat Tribunalului Brașov cu propunerea de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul instanței a admis solicitarea DIICOT și a dispus emiterea mandatelor de arestare preventivă pe numele celor trei inculpați. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul IGPR.

Bucur Borcan

Comentari

comentari