Jandarmii olteni se implică în programul “Şcoala Altfel”

Postat in Apr 6 2015 - 10:40pm by Bucur Borcan
|

În săptămâna 6 – 10 aprilie 2015, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Olt organizează o serie de activităţi în care vor fi implicaţi elevi din instituţiile de învăţământ din judeţul Olt.
ziua-jandarmeriei-romane
Luni, 6 aprilie, au fost organizate activităţi preventiv-educative la Colegiul Naţional „Ion Minulescu”, din municipiul Slatina şi Şcoala Generală Milcov. Jandarmii au distribuit materiale informative, au discutat cu elevii şi le-au prezentat o serie de recomandări de care să ţină cont pentru a nu fi angrenaţi în activităţi ce le-ar putea pune în pericol viaţa, integritatea corporală, bunurile materiale. Totodată, le-au explicat cum să acţioneze în cazul în care sunt martorii producerii unor fapte antisociale, victimele unor agresiuni fizice, precum şi consecinţele săvârşirii unor astfel de fapte. În cadrul întâlnirilor, jandarmii au prezentat o parte din dotarea şi materialele specifice, folosite în misiuni.
Miercuri, 8 aprilie, în cadrul programului „Job Shadow Day”, elevi din clasa a XI de la Colegiul Tehnic „Alexe Marin”, din municipiul Slatina, vor participa la activităţi de pregătire organizate la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt.
În perioada 7 – 9 aprilie, la subunităţile din localităţile Caracal, Corabia, Balş, Scorniceşti şi Osica de Sus se va organiza Ziua Porţilor Deschise. Elevi de la instituţiile de învăţământ din localităţile menţionate vor vizita spaţiile în care jandarmii îşi desfăşoară activitatea, vor interacţiona cu aceştia şi vor putea vedea dotarea folosită pe timpul executării misiunilor specifice. Pentru a-i familiariza pe cei tineri cu misiunile, dotarea şi rolul Jandarmeriei în societate, vor fi amenajate o serie de standuri/puncte de contact şi informare unde se vor prezenta: materialele folosite în misiunile de asigurare şi restabilire a ordinii publice, tehnica auto şi câinii de serviciu pe care structurile îi au în dotare.
În cadrul tuturor activităţilor, participanţilor le vor fi distribuite materiale promoţionale, materiale informative, preventiv-educative (pliante), precum şi Revista LEGE ŞI ORDINE (nr. 12) editată de Jandarmeria Olt.

Bucur Borcan

Comentari

comentari