Lovitură grea pentru caracatiţa mafiotă care căpuşează sistemul de sănătate

Postat in Sep 21 2015 - 9:34pm by Bucur Borcan
|

Luni, 21 septembrie 2015, procurorii DIICOT – Structura Centrală şi ofiţerii de poliţie din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat 59 de percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti şi judeţele Brăila, Constanţa şi Vrancea în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, evaziune fiscală, spălare de bani, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, fraudă informatică, fals informatic, abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declaraţii, camătă, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, dare şi de mită şi şantaj.
mascati
Începând cu anul 2011, pe teritoriul judeţului Brăila s-a constituit un grup infracţional organizat format din reprezentanţi şi angajaţi ai unor farmacii aparţinând unei societăţi comerciale precum şi medici de familie sau medici specialişti care au decontat în mod fraudulos sume importante de bani din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. S-a reţinut că, începând cu anul 2009, liderul grupării (în prezent încarcerat în Penitenciarul Focşani pentru infracţiuni de violenţă, fără legătură cu faptele cercetate în prezenta cauză) a înfiinţat o societate comercială al cărei administrator este soţia sa. Prin intermediul acestei societăţi, în complicitate cu medici şi funcţionari din cadrul Casei de Asigurări de Sănătate Brăila, cu ştiinţa majorităţii angajaţilor din cadrul celor două puncte de lucru ale societăţii, sus-numiţii au decontat ilegal sume importante de bani, simulând eliberarea unor medicamente din stocuri scriptice în baza unor reţete fictive, eliberate de medici specialişti sau de familie, valoarea estimată a prejudiciului fiind de 9.000.000 lei. Din cercetări au rezultat indicii că administratorul societăţii a dezvoltat şi în judeţul Constanţa un mecanism similar de fraudare a Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, prin intermediul a două puncte de lucru ale societăţii comerciale (deschise începând cu data de 12 aprilie 2013), beneficiind şi în acest caz atât de complicitatea angajaţilor, cât şi a unor medici şi funcţionari din cadrul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Constanţa.
S-a stabilit că noul palier infracţional cu interese în decontarea de reţete fictive era coordonat pe raza judeţului Constanţa de către un alt membru al grupului care, sub stricta îndrumare a administratorului societăţii, a desfăşurat activităţi concertate de „atragere la colaborare”, atât a unor medici care să le asigure reţetele fictive, cât şi a unor funcţionari din cadrul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale şi din cadrul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Constanţa, care să le faciliteze şi să accelereze procesul de decontare a acestor prescripţii.
De asemenea, probele administrate în cauză au reliefat conivenţa dintre reprezentanta/angajaţi ai societăţii comerciale şi funcţionari din cadrul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Constanţa, care, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, le-au furnizat informaţii cu privire la data şi tematica unor controale efectuate la punctele de lucru ale societăţii, intervenind totodată în favoarea societăţii, pentru a evita orice răspundere contravenţională.
Totodată, a rezultat faptul că angajaţi ai aceleiaşi instituţii au coordonat, în fapt, activitatea unor societăţi comerciale ce activează în domeniul farmaceutic, utilizând totodată informaţiile obţinute în virtutea funcţiei în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale/alte foloase pentru societăţile astfel coordonate, inclusiv prin acţiuni de folosire abuzivă a funcţiei. În plus, decontările obţinute de către societatea comercială în baza prescripţiilor fictive s-au realizat urmare a introducerii, în Platforma informatică din asigurările de sănătate, de date informatice nereale (date conţinute de reţeta fictivă), în scopul obţinerii de beneficii materiale, cu consecinţa prejudicierii bugetului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Conex faptelor cercetate în prezenta cauză au rezultat indicii temeinice cu privire la comiterea unor infracţiuni de corupţie, în scopul obţinerii transferului liderului grupării, în Penitenciarul Focşani.
Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către Serviciul Roman de Informaţii. Acţiunea a fost realizată împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, cu sprijinul Jandarmeriei Române.

Bucur Borcan

Comentari

comentari