Pe urmele Crăciunului românesc – Cu Moş Ajunul, la preotul lui Nea Marin Miliardar, in parohia Limbiate – Italia

Postat in Dec 23 2016 - 11:02am by Jurnalul24
|

Lumea largă s-a umplut de români plecaţi spre toate punctele cardinale, în căutarea pâinii care acasă lipsea. În puţinul loc liber rămas în bagaje, au pus singurul lucru de preţ, de care nu seputeau despărţi: credinţa. Românii au plecat la muncă, în lume, luându-şi biserica după ei. Nu se află loc în care să fi ajuns şi unde să nu existe şi o biserică ortodoxă. Găzduite în lăcaşuri de împrumut sau construite din temelii, bisericile românilor plecaţi la muncă în lume au devenit comunităţi importante, admirate şi respectate, care se pregătesc să întâmpine cu aceeaşi bucurie ca şi rudele lor de acasă, sărbătoarea Naşterii lui Iisus.Un „vestitor”, un preot al unei mari comunităţi româneşti aflate în afara hotarelor ţării, povesteste, în paginile ziarului nostru, despre cum aşteaptă românii Crăciunul, departe de casa lor.

Parinte, CONSTANTIN CIOBANU, slujiţi în Peninsulă de aproape un deceniu. Cum e Crăciunul italian, faţă de Crăciunul românesc?

Din anul 2007 de cand am venit in Italia slujesc comunitatilor romanesti, pentru inceput in sudul Italiei, iar mai apoi in nordul Italiei. Pentru mine cat si pentru ceilalti nu transmite nimic. E foarte diferit de cel cu care am fost binecu­vântat de Dumnezeu să cresc in Oltenia in orasul lui Nea Marin la Bailesti, în satul meu natal. Spun asta, nu doar prin prisma diferenţelor culturale, ci şi din perspectiva amintirilor mele, marcate de chipuri frumoase şi luminoase, de tradiţiile satului şi de fervoarea anilor
copilăriei.

Am slujit initial intr-o biserica la fel de mare ca aceasta de acum, evidet totul ramanea la stadiul de spectacol, era totul rece, nu simteai bucuria Craciunului.E fru­mos şi în Italia, însă
amin­­tirile satului românesc poartă, cu cel care le duce, o altă lumină a trecutului şi o altă povestire a viito­rului. Şi în Italia se vesteşte, prin cântări specifice, Naşterea Dom­­nului,
însă sunt tare diferite de colindele noastre de acasă. Iar tra­di­ţiile pe care le păstrează ei, din nefericire, nu sunt dublate de trăi­rea care există, încă, în spirituali­tatea ortodoxă. În nordul Italiei, este marcat mai mult aspectul comercial al sărbătorii; se păstrează mesele comuniunii familiale, însă fără a-L mai include pe Dumnezeu şi fără a se aşeza la masa Cinei Celei de Taină a Liturghiei, aşa cum ne adunăm noi, româ­nii, la Crăciun, în jurul altarului din biserică, oriunde
ne-am afla.

– Oare răceala asta italiană, despre care vor­biţi, „îngheaţă” şi Crăciunul românilor de acolo, sau obiceiurile de-acasă le mai încălzesc sufletul?

Cu siguranta da, pentru ca in perioada asta majoritatea pleaca acasa in Bucovina, bucovinenii sunt oameni extraordinari unde obiceiurile si traditiile se pastreaza mult mai mult decat in alte parti. Si in Maramures la fel, chiar si la olteni, eu sunt oltean! Cativa, chiar m-au sunat astazi sa imi ceara binecuvantarea ca au plecat acasa.
Însă foarte mulţi dintre cei care trec pragul bisericilor noas­tre de aici sunt uimiţi şi fericiţi de căldura slujirii, de frumuseţea colindelor şi dulceaţa bucatelor de acasă. Italienii rămân surprinşi de câtă dra­goste primesc din partea noastră, atunci când trec pragul bisericii, tră­iesc alături de noi căldura familiei unite şi iubitoare. Sunt foarte putini cei care se lasa furati de obiceiurile locale, isi uita limba sau mai bine spus prefera sa vorbeasca o limba care nu este a lor, chiar daca multi nu o vorbesc foare bine. Un lucru este cert! Ră­ceala şi indiferenţa străinătăţii nu pot atinge majoritatea romanilor de aici.

– Sfinţia voastră vă aflaţi de Crăciun în mijlocul credincioşilor de aici?

Cu siguranta da! Mi-ar fi imposibil sa plec si nici nu imi doresc, pentru ca locul meu este aici. Cea mai mare realizare pentru mine, cea mai mare bucurie este sa stiu ca le pot fi de folos. Pot spune fara lipsa de modestie ca pun suflet, iar daca pui putin suflet, restul conteaza mai putin. Cineva ma inteba care este reusita? Eu personal nu pot sa spun ca s-au facut foarte multe, dar va spun 99 % transpiratie si numai 1% inspiratie, iar restul vine de la sine. Vreau sa fiu apropiat de ei, iar pentru ei asta conteaza enorm. Odata la 2 ani merg si eu acasa unde am familia, dar numai in perioada de vara cand toata lumea pleaca si nu se simte lipsa. Fiind un singur preot in parohie, intotdeauna imi las sublinitor, pentru ca la noi parohiile sunt foarte apropiate si este mai usor sa ceri ajutorul colegilor. La 10-15 km
exista cate o parohie, parohiile asa cum spuneam sunt foarte dese.

-Vi se pare diferit Craciunul serbat in urma cu 10 ani de zile in Sardegna, pe langa Craciunul pe care il serbati acum in nordul Italiei unde comunitatea romaneasca este mai mare decat in Sardegana ?

Sigur ca da! Depinde de la regiune la regiune. Spre exemplu in Sardegna, majoritatea sunt din Galati si Braila. Fiecarare regiune are particularitatile ei . Spre exemplu in Cagliari majoritatea femeilor erau badante – ingrijitoare la batrani, lucrau cu batranii si era mai dificil sa vina cu familiile . Sarbatoarea Craciunului este sarbatoarea familiei prin excelenta, iar atunci parca lipseste ceva, lipseste familia intregita, asa cum si noua ne lipsesc parintii si rudele din Romania. Dar ne suplinim unii pe altii. Aici in nord sunt multi care sunt familii (sot , sotie, copii), iar cand m-ati sunat prima data, eram la o casa de moldoveni din Iasi ,o familie minunata care ma ajuta foarte mult, iar in ziua de Craciun, dumnealor organizeaza sa ramanem 20-30 de familii si sa praznuim Sarbatoarea bucuriei in familie, o familie mai largita cei drept. Parohia trebuie sa devina o familie, daca parohia nu devine o familie, nu si-a implinit scopul. Pentru mine asta este cea mai mare familie, dar asa cum familia nu este perfecta, nici parohia nu este perfecta, dar numai
in in mici chestiuni.

In occident, mai precis in prima parohie am intalnit cazuri de oameni, care se intalneau pe strada, se salutau, dar nimic mai mult. De cand au venit la biserica, s-au apropiat atat de mult incat au devenit prieteni nedespartiti, au devenit nasi la copii. etc. Asa cum imi place mie sa spun foarte des o familie largita. Chiar si aici departe
de casa, taiem porci, afumam carnea, facem carnati. Avem un spatiu in jurul bisericii destul de mare care ne permite lucrul acesta. Traditiile ne fac sa simtim bucuria sarbatorii.

– Acasă, în România, Crăciunul este o sărbă­toa­re fierbinte. Occidentul este mai rece. Vor avea parte românii noştri de un Crăciun fericit?

Depinde de la caz la caz. Femeile care sunt singure, departe de copii si familie, ma indoiesc ca vor avea un Craciun asa cum se cuvine, pentru ca repet Craciunul este sarbatoarea familiei. Ceilalti crad ca vor traii o intensitate mare in preajma Craciunului. Aici cam la 3-4 km gasesti restaurante romanesc, care in perioada asta sunt pline, atat de Craciun cat si de Revelion, peste tot oamenii se intalnesc si traiesc romaneste. Ei s-au acomodat iar o parte din tara au adus-o aici, chiar si biserica. Biserica este o parte din tara noastra adusa aici. Am venit aici sa ne pastram credinta, limba si traditiile. Pentru cei din Moldova si Bucovina, biserica inseamna extraordinar de mult. Eu vin dintr-o zona unde saracia duhovniceasca exista, oamenii nu merg atat de des la biserica. In schimb vad ca aici lucrurile s-au schimbat, o buna parte din olteni vin la biserica si isi pastreaza traditiile mostenite de la inaintasii lor.

-Parinte Constantin, aveţi un colind preferat, mai aproape de suflet?

Toate imi sunt dragi. Dar cred ca cel mai apropiat sufletului meu este “Colind pentru Eminescu”, in special pus pe muzica.

-Sfinţia voastră, anul 2016 a fost aprig şi agitat şi se termină în violenţă, cu războiul din Siria şi cu atentate teroriste în mai multe colţuri ale lumii. Răul pare că năvăleşte peste noi
din toate părţile. Cum poţi să-l opreşti, ca să te bucuri de lumina Cră­ciunului?

Cu cateva zile in urma in regiunea Lecco la granita cu Elvetia, unde spuneam printre altele ca Neagoe Basarab si alti domnitori au intarit zidurile cetatilor. Noi trbuie sa ne intarim zidurile credintei. Cred ca daca in fruntea statului ar fi oameni cu frica de Dumnezeu si cu credinta, sa aiba valori morale, cred ca lumea s-ar schimba.Asa cum 25 de ani de domnie a lui Constantin Brancoveanu au dus tara noastra pe culmi mari. Din pacate religia a devenit Cenusereasa, si credinta este in toate partile atacata si pusa la cosul de gunoi. Poate ca eu gresesc si vreau sa gresesc, dar din pacate azi, eu asa vad lucrurile.

-In incheiere, ati dori sa transmiteti ceva un gand romanilor de acasa?

Sa nu isi piarda nadejdea in Dumnezeu, pentru ca in oameni nu are rost sa ne punem nadejdea. Viata asta este numai o punte, un pod, intre viata de aici si cea de dincolo. Viata este scurta si trecatoare, iar daca avem incredere in Dumnezeu castigam totul.

Comentari

comentari