PMP Ialomiţa şi-a ales noua conducere

Postat in Sep 1 2014 - 1:26pm by Petronela Moroianu
|

panaiotisOrganizaţia Judeţeană a Partidului Mişcarea Populară Ialomiţaşi-a desemnat sâmbătă, 30 august 2014, noua conducere. Conferinţa judeţeană de alegeri a avut loc la Casa de Cultură Municipală din Slobozia (fostul Cinema Galax), avându-l ca invitat pe secretarul general al PMP, Cristian Petrescu. În cadrul Conferinţei judeţene a PMP Ialomiţa a fost ales preşedintele organizaţiei, precum şi noii membri ai Biroului Executiv şi ai Comitetului Executiv judeţean.

 

La finalul lunii august s-a încheiat interimatul şi la filiala judeţeană a Partidului Mişcarea Populară Ialomiţa. Conferinţa judeţeană a avut loc în prezenţa unui număr mare de delegaţi din întreg judeţul, alegerile fiind unele democratice chiar dacă în cursa pentru şefia organizaţiei nu s-a înscris decât Lecatzas Panaiotis. “Sunt pregătit pentru o astfel de responsabilitate, mai ales că ne aşteaptă o luptă grea în toamna acestui an. Am constituit filiale în majoritatea localităţilor din judeţ, deşi nu a fost uşor deloc (…) Oamenii vin alături de noi pentru că vor şi altceva, iar noi suntem pregătiţi să venim în sprijinul lor. Ne dorim să atenuăm forţa PSD-ului în Ialomiţa care, din păcate, aşa cum ştiţi, este un judeţ roşu”, ne-a declarat preşedintele PMP Ialomiţa.

În acelaşI context, Cristian Petrescu şi-a arătat mulţumirea faţă de scorul obţinut la alegerile europarlamentare unde Partidul Mişcarea Populară a reuşit să trimită în Parlamentul European doi europarlamentari. “Suntem în faţa unor alegeri foarte importante pentru noi, alegerile prezidenţiale. Am depăşit un mare hop pentru acest partid nou înfiinţat, alegerile europarlamentare, care ne-au permis să trimitem doi europarlamentari în Parlamentul European, evident că ne-am fi dorit mai mult, dar şi aşa este considerat un succes pentru noi. Sperăm să fie bine şi de-acum înainte. Sigur că vom obţine un scor bun în Ialomiţa şi mă bazez pe dvs. şi pe preşedintele dvs. care va fi ales (…) Sperăm că ruralul să depăşească urbanul pentru că prezidenţialele sunt puţin diferite comparativ cu alte alegeri, însă depinde şi de dvs. să-I convingeţi pe oameni să iasă la vot şi să voteze cu Elena Udrea. Este important să-I identificaţi pe cei care sunt susţinătorii noştri şi să măriţi numărul de membri până atunci astfel încât, în baza reţelei create, să aduceţi când mai mulţi votanţi ai PMP, implicit al Elenei Udrea. Vom fi cu ochii pe dvs şi dvs pe noi, că avem un interes comun…să nu-l lăsăm pe Victor Ponta să câştige!”, a subliniat Cristian Petrescu, secretarul general al partidului.

Bilanţ la final de interimat

Lecatzas Panaiotis, cel care a ocupat funcţia de preşedinte interimar al PMP Ialomiţa vreme de un an de zile, a prezentat un scurt bilanţ de activitate ale acestei perioade cât a fost în fruntea organizaţiei. Aşadar, scorul la alegerile europarlamentare a fost unul mulţumitor pentru filiala judeţeană, mai ales că mobilizarea şi organizarea a fost făcută într-un termen extreme de scurt, o lună de zile. “Nefiind foarte organizaţi, mai ales în mediul rural, când am preluat conducerea partidului a fost foarte greu să scoatem scorul pe care ni l-am dorit. În Colegiul IV, în zona Urziceni, în toate comunele, există filialeale partidului, legal constituite, ceea ce ne dă speranţa şi puterea că acolo vom obţine un scor foarte bun”, a spus Panaiotis.

Mobilizarea şi organizarea oamenilor a fost demarată şi pe Colegiul III Feteşti-Ţăndărei unde a fost desemnată o conducere interimară, la fel şi pe Colegiul Slobozia.

Următoarea activitate importantă pe care o au de dus la îndeplinire membrii PMP Ialomiţa este strângerea de semnături pentru candidatura Elenei Udrea, președintele PMP central, la președinția României.

Membrii Biroului Executiv Judeţean

Aşa cum am mai spus, în cursa pentru preşedinţia organizaţiei judeţene a PMP Ialomiţa s-a înscris Lecatzas Panaiotis, care a şi fost ales de delegaţii prezenţi la Conferinţa Judeţeană. În funcţia de secretar general al filialei locale a fost ales Gheorghe Ioniţă, în timp ce funcţia de secretar general adjunct a fost ocupată de Liviu Şelaru. Lista a fost completată cu:

  • Paulina Udrea – vicepreşedinte Departamentul Resurse Umane
  • Vasile Cloşcă – vicepreşedinte Departamentul pentru Comunicare şi Imagine
  • Oliver Ilioiu – vicepreşedinte Departamentul Politici Publice
  • Elisabeta Şerban – vicepreşedinte Departamentul pentru Administraţie Publică
  • Constantin Zugravu – vicepreşedinte Departamentul pentru Relaţia cu Mediul de Afaceri şi Patronate
  • Cristinel Bandrabur – vicepreşedinte Departamentul Relaţia cu Societatea civilă şi Sindicatele
  • Amalia Miu, Marian Moraru, Titi Şuşoi şi Mihai Trandafir – secretar executiv pentru colegiile uninominale pentru alegerea Camerei Deputaţilor
  • Loredana Cloşcă – preşedinte Comisia de Arbitraj şi Integritate

Membrii Comisiei de Arbitraj şi Integritate:

–         Georgiana Aneta Gorgan

–         Daniel Gheorghe

–         Gheorghe Sava

–         Victoriţa Preda

  • Lucica Cisloiu, Nicoleta Răileanu şi Adrian Barbu – membrii Comisiei de cenzori

 

 

 

Comentari

comentari