Polițist corupt cu brânză și bani, la Sfântu Gheorghe (?!)

Postat in Aug 13 2014 - 5:14pm by Petronela Moroianu
|

10368338_244628622402303_5490275534038401553_oProcurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Marius Gabriel Căpităneanu, agent de poliţie în cadrul Postului de Poliţie Sfântu Gheorghe, judeţul Ialomiţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, trafic de influenţă, luare de mită, luare de mită, luare de mită.

În fapt, în data de 11 august 2014, polițistul a fost prins în flagrant de către procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, în timp ce primea suma de 100 de lei de la o persoană, pentru a nu-i aplica o sancţiune contravenţională.

Din probele administrate în cauză a rezultat suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârşit şi alte infracţiuni de corupţie.

Astfel, în data de 14 noiembrie 2013, inculpatul Gabriel Marius Căpităneanu, în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, a pretins de la numitul V. C. suma de 50 de lei, pentru a nu-i aplica acestuia o sancţiune contravenţională pentru lipsa asigurării de răspundere civilă obligatorie, după ce l-a oprit în trafic în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice.

La data de 11 iulie 2014, același agent de poliție a acceptat promisiunea primirii unei cutii cu 4 kg de brânză de la numitul Ş. I., pentru a interveni la un alt agent de poliţie, pentru a-l determina pe acesta să nu-i aplice o sancţiune contravenţională unui conducător auto pe care îl oprise în trafic. În ziua de 15 iulie 2014, inculpatul Căpităneanu a primit de la numitul S I. pentru intervenţia susmenţionată o cutie cu brânză, pe care acesta i-o promisese anterior.

A doua zi, respectiv în data de 16 iulie curent, Gabriel Marius Căpităneanu, în timp ce se afla în timpul exercitării atribuţiunilor de serviciu, a primit de la numitul O. A., suma de 200 lei, pentru a nu-i aplica acestuia o sancţiune contravenţională pentru lipsa rovignetei.

La data de 18.07.2014, polițistul a pretins, tot în timpul serviciului, prin intermediul numitului M. D. C., suma de 100 lei de la numitul I. M., pe care l-a oprit în trafic la aceeaşi dată, în timp ce conducea pe drumurile publice un moped neînmatriculat şi fără să posede permis de conducere, pentru a nu-i întocmi acestuia un dosar penal.

Procurorii au dispus reţinerea inculpatului pe o perioadă de 24 de ore începând cu data de 11.08.2014.

La data de 12.08.2014 procurorii au formulat propunere de arestare preventivă a inculpatului pe o durată de 30 de zile, Tribunalul Ialomiţa a respins propunerea şi a aplicat inculpatului măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile, însă Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa a formulat contestaţie împotriva măsurii.

Activităţile de cercetare continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii penale.

În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie – Aparatul Central şi Serviciul Judeţean Anticorupţie Ialomiţa şi Direcţiei de Operaţiuni Speciale.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale şi arestarea preventivă reprezintă etape în cadrul procesului penal care, alături de măsurile procesuale reglementate ca atare de Codul de Procedură Penală, constituie o activitate procesuală care nu poate, în nici o situaţie să atingă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

Comentari

comentari