Vineri, 19 decembrie 2014, efective din cadrul Jandarmeriei Olt au depistat doi bărbaţi care deţineau, în vederea comercializării, articole pirotehnice, fără documente legale.
Foto 1 petarde
Un bărbat de 43 ani a fost depistat în zona Pieţei Agroalimentare din municipiul Caracal, în timp ce oferea trecătorilor 4800 pocnitori de diferite mărci, fără a deţine documente legale în acest sens. Un alt cetăţean, de 42 ani, a fost depistat în zona Pieţei Zahana, din municipiul Slatina, în timp ce deţinea şi încerca să comercializeze, oferind trecătorilor, 300 de pocnitori, fără a deţine documente legale în acest sens.
Jandarmii le-au întocmit celor în cauză acte de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „efectuarea fără drept a oricăror operaţiuni cu articole pirotehnice”, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea nr. 126/1995 republicată, privind regimul materiilor explozive.
Obiectele pirotehnice au fost ridicate de jandarmi şi împreună cu actele de sesizare au fost înaintate Biroului Armament, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul I.P.J. Olt, pentru continuarea cercetărilor.
Jandarmeria atrage atenţia asupra faptului că deţinerea, comercializarea sau folosirea, fără autorizare, a obiectelor pirotehnice constituie infracţiune, dar şi asupra riscului pentru integritatea corporală la care se expun persoanele care le folosesc. Totodată, jandarmii adresează cetăţenilor rugămintea să nu folosească astfel de obiecte şi să sesizeze forţele de ordine despre prezenţa unor persoane care aprind petarde sau artificii interzise, punând astfel în pericol integritatea fizică şi uneori chiar viaţa celor din jur. Cetăţenii pot solicita sprijin în situaţia tulburării ordinii publice sau în cazul în care sunt martorii săvârşirii altor fapte antisociale, la S.N.U.A.U. 112 sau se pot adresa direct echipajelor de jandarmerie.

Bucur Borcan

Comentari

comentari