PROIECTUL CU FINANŢARE EUROPEANĂ „UNIŢI ÎMPOTRIVA CORUPŢIEI” – conferinţa de închidere

Postat in Noi 10 2015 - 9:34pm by Bucur Borcan
|

foto conf anticoruptie pol În ziua de 10 noiembrie 2015, s-a desfăşurat, la Slatina, Conferinţa de închidere din cadrul Proiectului „UNITED AGAINST CORRUPTION” (Uniţi împotriva Corupţiei), finanţat de Uniunea Europeană. Proiectul a fost implementat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa, Inspectoratul de Poliţie Regională din Vidin, Inspectoratul de Poliţie Regională din Pleven, Poliţia de Stat din Letonia, Departamentul General Anticorupţie şi Transparency International România, pe o durată de doi ani. Scopul acestui proiect a fost acela de a contribui la implementarea şi dezvoltarea instrumentelor comune cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei în România, Bulgaria şi Letonia.
Printre obiectivele specifice urmărite s-au numărat: analiza principalelor tendinţe de corupţie (zonele cele mai vulnerabile), precum şi cauzele şi efectele corupţiei asupra societăţii, în România, Bulgaria şi Letonia; îmbunătăţirea expertizei şi a cunoştinţelor relevante, în acest domeniu, de către părţile interesate (agenţiile de aplicare a legii, sistemul judiciar, societatea civilă, mass-media), cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei din România, Bulgaria şi Letonia; identificarea şi facilitarea schimbului de bune practici anti – corupţie între agenţiile de aplicare a legii din România, Bulgaria şi Letonia; promovarea rezultatelor proiectului, inclusiv la nivel european, şi derularea unei campanii de prevenire care să vizeze informarea cetăţenilor din România, Bulgaria şi Letonia asupra consecinţelor corupţiei.
Principalele activităţi desfăşurate în cadrul proiectului au constat în: workshop-uri pentru crearea condiţiilor necesare desfăşurării activităţilor; achiziţionarea echipamentelor necesare derulării proiectului – 25 de laptop –uri, 150 USB – uri etc.; organizarea şi desfăşurarea unui seminar pe tema corupţiei; sesiuni comune de instruire a poliţiştilor români, bulgari şi letoni; campanie de conştientizare a populaţiei cu privire la consecinţele fenomenului corupţiei, organizată simultan în România, Bulgaria şi Letonia; elaborarea şi diseminarea unui ghid de bune practici.
La seminarul cu tema „Corupţia – cauze, tendinţe şi urmări”, care a fost desfăşurat în perioada 09-10.12.2014, şi care a coincis, în mod semnificativ, cu sărbătorirea Zilei Internaţionale de Luptă Anticorupţie – 09 decembrie, au fost abordate teme diverse, care au vizat atât prevenirea şi combaterea corupţiei interne, cât şi lupta împotriva corupţiei la nivelul întregii societăţi.
În luna februarie 2015, s-au desfăşurat, la Slatina, sesiuni comune de instruire a poliţiştilor români, bulgari şi letoni, în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei. La finalul celor şase sesiuni comune de instruire, organizate pe trei module, 150 de poliţişti letoni, bulgari şi români, 30 din cadrul fiecărei instituţii participante, de la structurile de investigarea criminalităţii economice, control intern, ordine publică şi poliţie rutieră, au participat la instruirile în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei.
În lunile aprilie şi septembrie 2015, reprezentanţii partenerilor în proiect au participat la elaborarea conţinutului şi designului broşurii, pliantelor, afişelor, brelocurilor şi a unui ghid de bune practici. Astfel, 8.000 flyere, 8.000 broşuri, 8.000 afişe şi 7.000 brelocuri au fost realizate şi distribuite în campaniile de prevenire desfăşurate simultan în ţările participante la proiect. De asemenea, 1.000 ghiduri de bune practici au fost realizate şi diseminate agenţiilor de aplicare a legii din Uniunea Europeană, în vederea prezentării concluziilor proiectului.
Prin desfăşurarea acestor activităţi s-a urmărit instruirea comună a poliţiştilor din cele 3 state în domeniul prevenirii şi combaterii corupţiei, precum şi creşterea gradului de conştientizare a cetăţenilor cu privire la consecinţele implicării în faptele de corupţie şi la cunoaşterea modalităţilor de semnalare a acestora.
„Având în vedere că s-au creat relaţii de cooperare la nivel european, sperăm că ne vom uni eforturile, în calitate de agenţii de aplicare a legii, pentru a continua lupta împotriva corupţiei, dar şi a altor genuri de infracţiuni ce afectează siguranţa cetăţenilor din ţările în care trăim”, a spus la încheierea Conferinţei, comisarul şef de poliţie Florescu Eugen-Cătălin, inspectorul şef al IPJ Olt.
Bucur Borcan

Comentari

comentari