Proxeneţii români şi-au extins activitatea la nivel european

Postat in Mar 7 2016 - 8:42pm by Bucur Borcan
|

Serviciul Teritorial Alba Iulia al DIICOT efectuează cercetări faţă de 25 de suspecți într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, proxenetism şi spălare de bani.
Arest pornografie diicot
Începând cu anul 2001, membrii grupului infracţional au racolat peste 32 persoane sex feminin, prin constrângere fizică şi morală, pe care le-au obligat la practicarea prostituției pe teritoriul Italiei, Germaniei, Austriei, Belgiei şi Luxembourgului. În timp, activitatea infracțională a grupării s-a mutat, în principal în Germania, zona Ausburg.
S-a reţinut că, în ultimii ani, liderul grupului a efectuat investiții în afaceri imobiliare, banii proveniți din trafic de persoane și proxenetism internațional fiind introduși într-o afacere aparent legală. Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că sumele de bani obţinute prin aceste procese de spălare bani, se ridică la suma de 2.395.988 de lei şi 183.758 de euro.
În cauză au fost efectuate un număr de 21 de percheziții domiciliare pe raza judeţelor Alba și Cluj şi simultan 5 percheziții domiciliare în Germania, zona Augsburg. La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Alba au fost conduse în vederea audierii un număr de 25 de suspecţi precum şi 25 de martori.
Acţiunea se desfăşoară cu sprijinul poliţiştilor din structurile de combatere a criminalităţii organizate din Hunedoara, Sibiu şi Cluj. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. La acţiune au participat jandarmi din judeţele Alba, Cluj, Bihor, Mureș şi Olt.

Bucur Borcan

Comentari

comentari