“Sânge pentru viață” – jandarmii olteni, donatori consecvenți

Postat in Noi 25 2016 - 1:19pm by Bucur Borcan
|

jandarmi-donatori
Vineri, 25 noiembrie, jandarmii olteni au răspuns la solicitarea Centrului de Transfuzie Sanguină Olt şi s-au prezentat pentru a dona sânge, în sprijinul persoanelor a căror sănătate depinde de acest gest. Jandarmii doresc ca, prin implicarea în campania “Sânge pentru viață” să determine cât mai mulți cetățeni să ia atitudine și să conștientizeze că prin donare de sânge pot salva viața mai multor oameni.
În fiecare an, cadrele Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt se implică activ și participă la acțiuni de donare de sânge, cunoscând faptul că dăruind o picătură din sângele său, dau o şansă vieţii aproapelui. “Trebuie să înţelegem că sângele înseamnă viaţă. Şi de ce nu, trebuie să ne gândim că şi noi am putea avea nevoie la un moment dat de acea picătură de sânge pentru ca viaţa să ne fie salvată. Această activitate se înscrie în cadrul unei campanii umanitare iniţiată încă din anii trecuţi la nivelul Jandarmeriei Române, prin unităţile teritoriale, scopul fiind contribuţia indirectă a jandarmilor la salvarea vieţilor unor persoane aflate în suferinţă”.

Bucur Borcan

Comentari

comentari