STOP BRACONAJULUI PISCICOL!

Postat in Noi 6 2015 - 7:37pm by Bucur Borcan
|

Poliţiştii acţionează în vederea apărării patrimoniului piscicol şi combaterii faptelor ilegale asociate din pescuitul ilegal.
Pentru prevenirea si combaterea faptelor de braconaj piscicol, îndreptate împotriva habitatelor piscicole, a colectării, transportului şi comercializării ilegale a produselor rezultate din activităţile ilegale de pescuit, în perioada 3 – 19 noiembrie 2015, poliţiştii desfăşoară o acţiune, pe teritoriul judeţului Olt. Scopul acţiunii este acela de apărare a patrimoniului piscicol şi a integrităţii acestuia, combaterea faptelor ilegale asociate din pescuitul ilegal, circulaţia, colectarea, depozitarea, prelucrarea primară şi comercializarea produselor piscicole, precum şi asigurarea unor condiţii de piaţă corecte, atât prin eliminarea produselor de provenienţă ilicită cât şi protejarea mediului înconjurător.
În acest context, în ziua de 4 noiembrie 2015, poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică şi cei ai Secţiei de Poliţie Rurală Coteana au acţionat pe râul Olt, în zona barajului Ipoteşti. În cadrul acţiunii, au fost depistaţi trei bărbaţi, unul din comuna Ipoteşti, iar ceilalţi din zona municipiului Caracal, în timp ce transportau, fără documente legale, 24,8 kg., 8 kg., respectiv 1,6 kg. peşte, specia crap şi plătică. Celor trei bărbaţi le-au fost întocmite acte premergătoare aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui şi s-a dispus confiscarea unei bărci pneumatice şi a 7 setci. Întreaga cantitate de peşte a fost deversată în râul Olt.
La aceeaşi dată, poliţiştii Postului de Poliţie Izbiceni au depistat, pe D.J. 642, în comuna Izbiceni, un bărbat, de 49 ani, din comuna Giuvărăşti, care comercializa peşte din speciile şalău, plătică, crap şi biban, fără a deţine documente legale. Cele 37 kg. peşte, în valoare de 120 lei, au fost ridicate şi date pentru comercializare unei societăţi comerciale, din Corabia. În cauză, s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea, transportul şi comercializarea peştelui, fără documente legale.
Poliţiştii Postului de Poliţie Verguleasa au depistat un tânăr, de 19 ani, din localitate, care pescuia fără a deţine licenţă, folosindu-se de plase mono-filament şi o barcă pneumatică. Au fost confiscate 100 metri plase de pescuit mono-filament, 310 metri plase de pescuit cu fir textil şi barca pneumatică pentru care nu deţinea licenţă, cele 12 kg. peşte, în stare vie, au fost deversate în râul Olt. Acestuia i s-au s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nedeţinerea autorizaţiei de pescuit, deţinerea fără documente legale a peştelui şi deţinerea şi pescuitul cu alte unelte sau scule neautorizate.

Bucur Borcan

Comentari

comentari