Președintele Trump a cerut Pentagonului să realizeze un plan pentru distrugerea grupării Stat Islamic din Siria. Pentru cei care simpatizează cu Trump aceasta ar putea fi încă o promisiune îndeplinită de către acesta. Dar dacă analizăm cu atenție putem vedea în intenția președintelui american de a distruge ISIS o mișcare care avantajează planurile Ocultei mondiale. Siria se află pe Agenda acesteia de mult timp dar implicarea Rusiei în războiul din această țară le-a întârziat planurile. Și aici intervine Trump. Aproape sigur planul lui Trump pentru distrugerea Statului islamic va implica și trimiterea de trupe la sol. Nu știm câți soldați vor fi trimiși în luptă dar totul devine clar când ne amintim că Oculta mondială urmărește cucerirea Siriei. Americanii trimiși în Siria vor prelua controlul asupra teritoriilor aparținând Statului Islamic dar vor cântări mult la masa negocierilor.

   Cu soldați americani pe teritoriul Siriei Casa Albă va putea pune presiune pe președintele Assad astfel încât acesta să se conformeze cerințelor. Al-Assad nu va renunța la președenție și Vestul știe asta, astfel încât vor încerca un compromis: împărțirea Siriei. Acesta este scopul final al viitoarei operațiuni a SUA pe teritoriul Siriei.

Oficiali saudiți au declarat că este posibil ca și țara lor să trimită trupe în Siria chipurile pentru a lupta contra Statului Islamic dar aceeași țară (Arabia Saudită) este principalul sponsor al teroriștilor ISIS. Este astfel mai mult decât clară intenția saudiților de a pune presiune asupra guvernului sirian.

SUA și Arabia Saudită sunt principalii sponsori (alături de Qatar) iar singurul mod de a pune capăt acestei nebunii este întreruperea sprijinului pentru grupările teroriste din Siria.

Toate acestea se petrec pe fondul creșterii tensiunilor între SUA și Israel pe de-o parte și Iran de cealaltă parte. Să nu uităm că SUA și Israelul doresc cucerirea Iranului, Siria fiind doar o etapă spre acest obiectiv. SUA doresc un guvern pro-occidental la Damasc dar se vor mulțumi și cu o Sirie împărțită. O Sirie împărțită, este o Sirie mai slabă din punct de vedere militar și economic și nu va putea răspunde eficient la chemarea la arme a aliatului iranian în cazul în care acesta va fi atacat de SUA și Israel.

Autor: Cimpoieru Ciprian

Comentari

comentari