Eficientizarea procesului, atât de complex, de implementare a politicilor publice nu  presupune  numai o schimbare a acestuia, ci şi dezvoltarea unor noi abilităţi pentru cei care elaborează aceste politici.

 

Abilităţile deja dobândite de elaborare a acestora vor continua să existe, dar, în plus, cele noi vor veni în accentuarea şi îndeplinirea condiţiilor  de modernizare a procesului .

 

Este important ca cei care se ocupă de elaborarea politicilor publice, să recurgă şi la experienţa altor ţări, pentru a-şi dezvolta propria gândire. Vorbim aici, în principal, de dezvoltarea unor politici orientate către viitor, pe termen lung, bazate pe tendinţele statistice şi previziunile privind impactul probabil al politicii.

 

Experienţele de  la nivel european şi internaţional pot avea o influenţă benefică asupra situaţiei de la nivel naţional.

 

În ceea ce priveşte implicarea în elaborarea acestor politici, grupurile de interese pot pune la dispoziţia oficialilor guvernamentali atât expertiză şi informaţii, cât şi importante resurse financiare.

 

Mass-media joacă, destul de des, un rol de amplificare al problemelor existente sau al unor soluţii ce sunt promovate de anumite grupuri de interese, însă aceasta reprezintă, în acelaşi timp, o şansă pentru ca publicul să cunoască toate problemele de actualitate, în cazul în care nu exercită un rol de manipulare al societăţii.

 

Aşadar,  încercaţi să nu vă lăsaţi manipulaţi de imaginea promovată de mass-media, ea poate fi reală sau poate urmări un anume interes. Cea mai indicată, în problemele de politică publică, este documentarea. Există regulamente oficiale care vă pot ajuta să contribuiţi la elaborarea politicilor publice.

 

553030_453880107999515_1630085052_n

Comentari

comentari