Tânăr susţinător al ISIS depistat la Craiova

Postat in Dec 8 2015 - 7:44pm by Bucur Borcan
|

Un tânăr de 17 ani, cunoscut ca fiind băiat liniştit, a atras atenţia întregii ţări asupra sa, fiind suspectat ca adept al organizaţiei teroriste ISIS. Procurorii DIICOT efectuează cercetări faţă de suspectul Boicea Luigi Constantin (tânărul în cauză), pentru săvârșirea infracțiunii de promovare a unui mesaj prin propagandă prevăzut de Legea nr.535/2004 – privind prevenirea și combaterea terorismului.
Boicea Luigi Constantin
Începând cu anul 2015, suspectul a promovat în mod sistematic, în public, doctrina radical islamistă prin postarea în mediul on-line, prin intermediul unor rețele de socializare, a unor opinii, scrieri, imagini, înregistrări audio/video reprezentând activități/acțiuni armate/violente și de propagandă ale grupării teroriste Statul Islamic (decapitări și incendieri de persoane; execuții prin împușcare; mesaje radical-jihadiste ale liderilor unor grupări teroriste; mesaje de propagandă a Statului Islamic; promovarea ”SHARIA”), cu intenția de a le face cunoscute și a determina câștigarea de noi adepți capabili să recurgă la săvârșirea aceluiași gen de fapte ca cele a căror promovare prin propagandă a realizat-o.

Cu ocazia percheziţiei domiciliare au fost găsite şi ridicate documente, materiale de propagandă islamistă şi sisteme informatice.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalitatii Organizate. Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii.

Bucur Borcan

Comentari

comentari