Țeapă de 21,7 milioane de euro dată statului român de un ialomițean

Postat in Noi 20 2014 - 12:43am by Petronela Moroianu
|

Gheorghe Ceteraș, urmărit penal pentru constituire grup infracțional organizat,

cumpărare de influenţă și trei infracţiuni de dare de mită

Gheorghe Ceteraș-sursa foto: Obiectiv.net

Gheorghe Ceteraș-sursa foto: Obiectiv.net

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de:

BEGANU PAUL, prefect al judeţului Buzău în perioada 2009-2012, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de luare de mită,
abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, instigare la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, instigare la dare de mită.

CETERAŞ GHEORGHE, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă și trei infracţiuni de dare de mită.

TOADER NECULAE, judecător în cadrul Judecătoriei Pătârlagele, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de
luare de mită şi abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit

VASILE MIHAIL COSMIN, avocat, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat şi
complicitate la dare de mită

IRIMIA ION, angajat al Regiei Naţionale a Pădurilor ROMSILVA, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă

În ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

Procesul de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 5.134 hectare de teren forestier (situate pe raza comunei Gura Teghii, judeţul Buzău) în favoarea SC FORESTIERA ARDELEANA SRL a fost nelegal, obţinerea dreptului de proprietate realizându-se în mod fraudulos, cu sprijinul unor persoane care au deţinut funcţii publice, acordat persoanelor care au promovat cererile de reconstituire a dreptului de proprietate. În acest mod s-a urmărit punerea în posesie şi valorificarea imediată a suprafeţei de teren. Mecanismele de protejare şi sprijin a intereselor persoanelor care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate s-au fundamentat pe o strategie complexă, care a vizat omisiunea luării măsurilor legale de către reprezentanţii cu atribuţii decizionale, prin necontestarea în termenul legal a hotărârilor pronunţate de către instanţele de judecată, neasigurarea suportului instituţional pentru completarea probatoriului solicitanţilor, precum şi urgentarea măsurilor administrative în vederea punerii în posesie, prin presiuni exercitate asupra reprezentanţilor ROMSILVA.

În acţiunea de revendicare promovată de SC FORESTIERA ARDELEANA SRL pentru suprafaţa de 5.132 ha terenuri forestiere, modul acţiune a fost conceput de Gheorghe Ceteraş, în calitate de cumpărător al unor drepturi litigioase de la moştenitor al unei presupuse persoane îndrituite, de către Paul Beganu, prefect al judeţului Buzău în perioada 2009-2012, în prezent comisar al Gărzii de Mediu Buzău, de avocatul Vasile Mihail Cosmin şi de o altă persoană, fost angajat al Direcției Silvice Buzău.

Procesul de revendicare s-a derulat la Judecătoria Pătârlagele, judeţul Buzău, finalizându-se prin pronunţarea sentinţei nr. 706/12.04.2011 de către preşedintele instanţei, Neculae Toader, prin care s-a hotărât reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei menţionate, fără a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.În cadrul procesului s-au înregistrat disfuncţii sau omisiuni în interpretarea cadrului legal şi istoric de reconstituire a dreptului de proprietate, care au avut ca efect fundamentarea eronată a sentinţei judecătoreşti şi atribuirea unor importante suprafeţe de teren fără respectarea flagrantă a legislaţiei în vigoare, concomitent cu inacţiunea reprezentanţilor statului român în luarea măsurilor legale pentru contestarea acesteia.

Deşi sentinţa judecătorească putea fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, obligaţie în sarcina reprezentanţilor celor două comisii (comisia locală Gura Teghii şi a comisia judeţeană de aplicare a legilor fondului funciar), actul procedural nu a fost formulat, sens în care a devenit irevocabilă prin nerecurare.

De asemenea, deşi Direcţia Silvică Buzău a solicitat prin adresa nr. 855/13.04.2011 Instituţiei Prefectului Judeţului Buzău, Comisiei Judeţene Buzău şi Comisei Locale Gura Teghii promovarea unui recurs, motivat de nelegalitatea soluţiei date prin sentinţa civilă nr. 706/12.04.2011, acesta nu a fost formulat. Totodată, aceeași Direcţie Silvică Buzău a cerut, la data de 13.04.2011, Instituţiei Prefectului Judeţului Buzău și celor două comisii promovarea unui recurs, motivat de nelegalitatea sentinței, acesta nu a fost formulat. Toate persoanele menţionate cunoşteau că, prin activităţile derulate, se aduc importante prejudicii statului român, prin diminuarea semnificativă a patrimoniului silvic, urmărindu-se favorizarea unor persoane care nu puteau dobândi terenuri conform legilor speciale de retrocedare, deposedarea fostei societăţi (Societatea Anonimă Ardeleana pentru Industrie Forestieră) nefiind realizată în urma unui act abuziv săvârşit de către regimul comunist.

Reconstituirea ilegală a dreptului de proprietate

Potrivit procurorilor DNA, în această modalitate a fost cauzat un prejudiciu în sumă de 89.787.721 RON, echivalentul a 21,7 milioane euro, în dauna statului.Concret, suspectul Ceteraş Gheorghe, în cursul anului 2010, împreună cu moştenitorul unei presupuse persoane îndrituite la retrocedare şi Vasile Mihail Cosmin s-au înţeles să obţină, în condiţii de nelegalitate, reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 5134,29 ha teren forestier – pădure – care aparţinuse „Societăţii Anonimă Ardeleana pentru Industrie Forestieră”, în numele nou înființatei SC FORESTIERA ARDELEANA SRL administrată de moştenitor, societate care avea ca obiect principal de activitate silvicultura, exploatarea forestieră şi servicii anexe, scopul declarat fiind „redobândirea patrimoniului Societăţii Anonimă Ardeleana pentru Industrie Forestieră”.

Mită de peste două milioane de euro

În acest scop, suspectul Ceteraş Gheorghe i-a remis suma de 1.000.000 euro, în două tranşe, suspectului Irimia Ion, angajat în cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor ROMSILVA care avea influenţă asupra prefectului judeţului Buzău – Beganu Paul şi altor funcţionari din cadrul regiei menţionate, pentru a-i determina să îndeplinească şi să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, toate referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului de 5.132,29 ha revendicat de SC FORESTIERA ARDELEANA SRL, punerea în posesie şi eliberarea titlului de proprietate.

Suspectul Ceteraş Gheorghe i-a remis suma de 1.000.000 euro prefectului judeţului Buzău, Beganu Paul, în legătură cu îndeplinirea şi urgentarea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri, respectiv emiterea unei adrese conţinând menţiuni nereale, nepromovarea intereselor Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău, în dosarele aflate pe rolul instanţelor de judecată având ca obiect suprafaţa de 5.132,29 ha pădure revendicată de SC FORESTIERA ARDELEANA SRL, urgentarea punerii în posesie în condiţii de ilegalitate a suspectului Ceteraş Gheorghe cu suprafaţa de teren anterior menţionată şi eliberarea titlului de proprietate. În schimb, Beganu Paul, în perioada ianuarie 2011, a falsificat o adresă și a determinat o persoană să falsifice o altă adresă, astfel încât Ceteraş Gheorghe să fie repus în termenul legal de a contesta hotărârile emise de comisiile locale în anul 2006, invocând faptul că moştenitorii nu au primit răspuns la contestaţiile formulate. Aceasta, în condițiile în care, în perioada 2006-2011, procesul de revendicare a terenurilor în cauză nu a mai suferit alte modificări, rămânând la nivelul respingerii solicitărilor. Ca urmare, în anul 2011, acesta din urmă a depus plângere la Judecătoria Pătârlagele.

Suspectul Ceteraş Gheorghe i-a remis suma de 250.000 euro judecătorului Toader Neculae din cadrul Judecătoriei Pătârlagele pentru a pronunţa o soluţie favorabilă acestuia în dosarul nr. 171/277/2011 care îi fusese repartizat spre soluţionare şi în care Ceteraş Gheorghe era parte. În schimb, judecătorul Toader Neculae, prin exercitarea cu rea-credinţă a funcţiei, în perioada februarie 2011 – 12.04.2011, a soluţionat dosarul civil nr. 171/277/2011, având ca obiect plângerea împotriva hotărârii Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Buzău nr. 353/25.08.2006 formulată de SC ARDELEANA FORESTIERA SRL. Magistratul a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 5.132,29 ha pădure (din care suprafaţa de 2.830,65 ha se afla la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti în proprietatea statului), în favoarea suspectului Ceteraş Gheorghe, cumpărător al drepturilor litigioase de la SC ARDELEANA SRL. Aceasta, în condițiile în care societatea în cauză nu deţinea în mod legal calitatea de titular al dreptului de reconstituire a dreptului de proprietate şi nici nu s-a făcut dovada că societatea este continuatoarea sau succesoarea în drepturi a ”Societăţii Anonime Ardeleana pentru Industrie Forestieră”. Judecătorul a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru întreaga suprafaţă avută în proprietate de ”Societatea Anonimă Ardeleana pentru Industrie Forestieră”, chiar dacă nu toţi acţionarii Societăţii Anonime au înţeles să se constituie în aşa zisa noua formă asociativă, cauzând statului, în această modalitate, un prejudiciu în sumă de 89.787.721 lei, echivalentul a 21,7 milioane euro.

Suspecţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă și Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Comunicat DNA- 19 noiembrie 2014
Nr. 1640/VIII/3

 

 

Comentari

comentari