Traficant de droguri prins la Arad

Postat in Feb 27 2017 - 1:18pm by Bucur Borcan
|

În ziua de 24 februarie 2017, DIICOT Arad a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului OPREA ALEXANDRU NICOLAE, în vârstă de 30 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc şi deținere de droguri de risc pentru consum propriu.

În perioada septembrie 2016 – februarie 2017, inculpatul a procurat în repetate rânduri din Mexic, Olanda şi Germania, droguri de risc şi de mare risc, pe care le-a comercializat prin intermediul unui magazin online. De asemenea, s-a mai stabilit că inculpatul a expediat droguri unor consumatori, prin intermediul unor firme de curierat rapid sau poștă.

În ziua de 23 februarie 2017, inculpatul Oprea Alexandru Nicolae a fost depistat în flagrant, în Timișoara, în timp ce primea din Olanda un colet conținând 10 culturi de ciuperci halucinogene. Cu ocazia a două percheziții în Timişoara efectuate la locuințele sale, a fost găsită şi ridicată cantitatea de 15 grame mescalină, 10 grame DMT, 49 timbre LSD, 200 de grame ciuperci halucinogene uscate, 20 de grame canabis, 9 recipiente cu ulei de canabis precum şi suma de 53.551 de lei, 1006 USD şi 20 de lire.

La data de 24 februarie 2017, Tribunalul Arad a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad.

Bucur Borcan

The following two tabs change content below.

Comentari

comentari