Traficanţi de minori la Târnăveni

Postat in Sep 24 2015 - 2:18am by Bucur Borcan
|

Marţi, 22 septembrie 2015, DIICOT Târgu Mureş a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor GRANCEA PAUL, GRANCEA CERASELA şi MUSCĂ MARIA, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi trafic de minori.
trafic de minori
Începând cu anul 2009, inculpaţii GRANCEA PAUL, GRANCEA CERASELA, MUSCĂ MARIA şi alte două persoane suspecte au constituit un grup infracţional organizat, cu preocupări pe linia traficului de persoane şi a traficului de minori, în scopul exploatării prin obligarea la practicarea cerşetoriei pe relaţia Franţa.
În perioada 2009-2013 membrii grupului infracţional organizat au recrutat la Târnăveni, judeţul Mureş, mai multe persoane de etnie rromă (profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se aflau acestea, datorită lipsei educaţiei şi situaţiei materiale precare), pentru a cerşi în favoarea grupării infracţionale, în Franţa, mai precis în oraşul Marsilia, timp de trei luni, în baza promisiunii false (inducând astfel în eroare victimele) că li se vor asigura cazarea şi trei mese pe zi, iar la întoarcerea în ţară, vor primi fiecare suma de 1.500 lei ( câte 500 lei pentru fiecare lună de zile de cerşit).
Anterior deplasărilor în străinătate, victimele au depus un jurământ ( profitând de teama de divinitate indusă de doi preoţi implicaţi), prin care acestea se obligau să nu-şi însuşească din sumele obţinute din activitatea de cerşit ( ci să predea toate sumele traficanţilor) şi totodată să respecte perioada de trei luni de zile pentru care au fost recrutaţi, cei doi preoţi obişnuind să ţină o evidenţă nominală a persoanelor pe care le-au determinat să jure. De asemenea, înaintea transportului în Franţa, al cărui cost era suportat de către liderul grupării, victimelor le erau luate actele de identitate sub diferite pretexte, astfel încât, odată ajunse la destinaţie, victimele să nu poată părăsi locul unde erau ţinute de către membrii grupului.
La destinaţie, victimele erau duse în diferite locuri publice unde, li se cerea să apeleze la mila trecătorilor şi unde erau în permanenţă supravegheate de către inculpată şi cei doi suspecţi. Sumele de bani obţinute din cerşit erau predate în totalitate inculpatei Muscă Maria şi, contrar înţelegerii avute înaintea plecării din ţară, în sensul că vor avea asigurate cazarea şi masa, victimele erau nevoite să doarmă sub cerul liber, în parcuri sau sub poduri şi să-şi asigure hrana din pubelele de colectare a resturilor menajere.
S-a reţinut că în urma activităţii de exploatare a victimelor, membrii grupului infracţional organizat au obţinut peste 100.000 euro.

Bucur Borcan

Comentari

comentari