Traficanţi de persoane, prinşi la Calafat

Postat in Aug 18 2015 - 11:03pm by Bucur Borcan
|

DIICOT şi BCCO București au acționat pentru destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în trafic de migranți.
Anterior datei de 4 iulie 2015, mai multe persoane de naționalitate română, bulgară și turcă, au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, desfăşurând activităţi de racolare, îndrumare, călăuzire, transportare, transferare şi adăpostire a mai multor migranţi de naţionalitate siriană şi irakiană, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României şi, de asemenea, activităţi de facilitare a şederii ilegale în România a migranţilor după pătrunderea pe teritoriul României, toate acestea fiind realizate în scopul obţinerii în mod ilegal de foloase patrimoniale.
În același context s-a reținut că grupurile de migranţi erau adăpostite şi cazate la mai multe adrese situate în municipiul Bucureşti, iar ulterior, într-un timp cât mai scurt, acestea erau călăuzite spre frontiera de vest a României, intenţionând să ajungă în diverse state din Uniunea Europeană unde erau sfătuiţi să solicite azil politic, achitând fiecare suma de aproximativ 5.000 dolari membrilor grupului infracţional.
Profitând de împrejurarea că mai mulți cetățeni de naționalitate irakiană doreau să ajungă în spațiul Schengen pe fondul escaladării situației conflictuale existentă în Irak, în a doua parte a anului 2014, făptuitorii au înlesnit tranzitarea în mod fraudulos a graniței, printr-o zonă limitrofă punctului de frontieră Calafat, a unui număr de 8 migranţi de naţionalitate irakiană.
Prin ordonanţa din data de 17 august 2015, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de inculpați, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi trafic de migranţi.
Marţi, 18 august 2015, s-a propus Tribunalului Bucureşti luarea măsurii de arestare preventivă a trei dintre inculpaţi, pe o durată de 30 zile.
Procurorii au beneficiat de suportul Departamentului de Informații și Protecție Internă.

Bucur Borcan

Comentari

comentari