Traficul de droguri, greu de oprit în România

Postat in Ian 28 2016 - 7:23pm by Bucur Borcan
|

Deşi instituţiile statului român se străduiesc, prin toate mijloacele şi cu toate forţele, să stopeze traficul şi consumul drogurilor, fenomenul pare să fie greu de stăvilit. Pedepsele aplicate celor depistaţi că au asemenea preocupări, nu sunt de natură a-i descuraja pe traficanţi. Într-o societate aflată în cursul unor transformări radicale, flagelul drogurilor proliferează.
trafic-droguri
În ziua de 28 ianuarie 2016, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor OBREJA PAUL VLAD, PARASCHIV IONUŢ ANDREI, CHELARIU OVIDIU, BACIU RĂZVAN GHEORGHE, HOMORANU CRISTIAN ŞTEFAN şi PÎRCĂLABU MIHAI IULIAN, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc în formă continuată, deţinere fără drept de droguri de risc în vederea consumului propriu, precum şi a inculpatei SOLOMON CRISTINA, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat şi complicitate la trafic de droguri de risc în formă continuată.

În perioada iulie 2015 – ianuarie 2016, membrii grupului infracțional organizat au procurat, comercializat şi pus în vânzare cantități importante de cannabis (peste 6 kg) pe piața ilicită din municipiul Iaşi şi din alte localități ale Romîniei, în scopul obținerii de foloase materiale. Cu ocazia perchezițiilor domiciliare la locuințele inculpaților au fost ridicate 1.083 de grame de cannabis, precum și 213.700 de lei, 6.520 de euro, 300 de lire sterline și 900 USD, sume de bani proveniţi din activitatea infracţională.

Pe 28 ianuarie 2016 a fost sesizat Tribunalul Iaşi, cu propunere de arestare preventivă. Totodată, faţă de doi inculpaţi a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar.
Acţiunea a fost efectuată împreuna cu ofişeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iaşi. Suportul de specialitate a fost asigurat de Departamentul de Informații şi Protecție Internă.

Bucur Borcan

Comentari

comentari