Firma americană de servicii de cloud, Jelastic a avut idea de a o organiza un concurs inedit pentru aflarea celui mai interesant programator din lume.
De multe ori, imaginea programatorului este bântuită de clasicile stereotipuri, programatorii fiind văzuţi ca introvertiţi, fără abilităţi de inter-comunicare socială.
Jelastic vrea să spulbere acest mit, şi astfel doreşte să descopere programatorul caraismatic, amuzant şi plin de viaţă, int-un cuvânt cel mai interesanr dezvoltator software al lumii.
Cu o concurenţă acerbă, în care s-au înscris mii de concurenţi, am avut onoarea de a-l întâlni pe Vlad Mihalcea, un român aflat în finala acestui concurs.

Cine este Vlad Mihalcea?

Mă numesc Vlad Mihalcea , locuiesc în Cluj- Napoca şi sunt arhitect software. Îmi place să împărtăşesc cunoştinţele acumulate ori de câte ori am ocazia, atât be blogul meu cât şi la locul de muncă.vlad mihalcea
Cred în idea de software deschis (open-source) şi consider că fiecare programator trebuie să se implice în dezvoltarea acestuia. De la redactarea de documentaţie, la raportarea problemelor apărute sau chiar la întreţinerea librăriilor open-source, orice contribuţie contează şi este bine venită.
Deoarece nu îmi place “să reinventez roată”, încerc să refolosesc cât mai multe librării open-source în a-mi atinge un anumit scop. Atunci când nu găsesc nimic potrivit, iau iniţiativa şi pornesc un nou proiect pe care îl împărtăşesc cu restul comunităţii.

Un astfel de proiect,pe care l-am dezvoltat recent, este FlexyPool.

Ce planuri de viitor ai?

Visul meu este de a impulsiona cât mai mulţi tineri şi îşi urmeze potenţialul uriaş pe car îl au, şi să demonstreze lumii întregi că România are un cuvânt greu de spus în industria software.

În pofida numărului mare de profesionişti români, doar o mică parte din aceştia sunt autori de librării software sau de cărţi şi articole de specialitate.
Aş vrea să înclinăm această balanţă şi să demonstrăm lumii întregi că locul nostru este la masă celor mari.
Secretul reuşitei este investiţia în sine şi tenacitatea. Pentru a depăşi graniţele biroului şi firmei la care lucrezi trebuie să faci mai mult decât aţi îndeplini sarcinile de serviciu.
Sunt multe modalităţi de aţi creare a unui brand personal. Un blog tehnic, un cont StackOverflow sau GitHub te pot ajută să te remarci şi să începi să fii apreciat de întreagă comunitate.

Cum ai ajuns să fii selectat în acest concurs?

Am auzit de concursul organizat de Jelastic de pe Twitter. Nu m-am gândit niciodată că voi fi selectat dar nici nu am ezitat să mă înscriu. M-am bucurat să aflu că strădaniile mele i-au impresionat pe juraţi.
Concursul este în desfăşurare şi cu această ocazie aş dori să va invit să votaţi cu acel concurent care credeţi că merită titlul de cel mai interesant developer din lume.

Comentari

comentari