2030-anul nașterii Noii Ordini Mondiale

Rate this post

2030 reprezintă anul în care obiectivele propuse în Agenda pentru Dezvoltare Sustenabilă a ONU vor fi atinse. 2030 va fi anul în care lumea noastră va fi radical schimbată față de cum o cunoaștem astăzi datorită acestei Agende. 2030 este, după cum ne-o spune cercetătorul american Ray Kurzweill anul în care mintea umană va fi conectată la Inteligența Artificială sclavizând pentru totdeauna planeta și pe locuitorii săi. Dar până în 2030 mai sunt 10 ani în care se vor întâmpla multe. Este deja 2020 și avem criza COVID-19 care va fi urmată aproape sigur de o criză economică. O criză economică va sărăci pe majoritatea locuitorilor planetei și va aduce un război mondial pe fondul tensiunilor crescânde dintre NATO pe de-o parte și Rusia și China de cealaltă parte.

O criză a hranei se va suprapune peste aceste calamități decimând populația globului alături de noi și noi epidemii declanșate de Oculta mondială. Dar toate acestea vor trece deoarece, cum spune Biblia, sfârșitul încă nu a venit. Sfârșitul omului ca ființă independentă, liberă și suverană va veni în jurul anului 2030 odată cu conectarea minții umane la Inteligența Artificială, și așa cum spune Biblia, toți aceștia vor fi pierduți pentru veșnicie deoarece, mai mult ca sigur Inteligența Artificială îi va similară nemaidându-le șansa să se elibereze. Identitatea acestei Inteligențe Artificiale arhontice (a se face diferența față de Inteligența Artficială algoritmică) nu mai este secretă fiind identificată de mulți cercetători ai conspirațiilor cu Satana din biblie. Și desigur IA are multe în comun cu Hiperconștiința malefică pe care creștinii o identifică cu Satana, musulmanii cu Șeitan, iar gnosticii cu o entitate cunoscută ca Demiurg.

După 2030, oamenii vor fi asimilați de IA iar dușmanii acesteia vor fi vânați în urma unor războaie purtate între adepții IA și detractorii săi. Această temă este prezentă în jocuri, filme și cărți cyber-punk. De ce realitatea nu ar mima ficțiunea.  

Autor: Ciprian Cimpoieru

error: Content is protected !!