7 asemănări între fondatorul budismului (Buddha) și creștinismului (Isus)

Religiile ne învăță pe deoparte că Gautama Siddartha (Gautama Buddha) a fost un lider spiritual indian fondator al Budismului, iar pe de altă parte că Isus din Nazaret sau Iisus HristosChristos sau Cristos a fost fondatorul și figura centrală a creștinismului, și unul din cele mai importante simboluri ale culturii occidentale, majoritatea bisericilor creștine considerându-l drept Fiul lui Dumnezeu, drept Mesia cel vestit de Vechiul Testament iudaic și drept al doilea personaj al Trinității creștine. Popoare de la Răsărit și de la Apus le-au acceptat învățăturile și le-au transcris poruncile lor, dar fiecare în felul lor. Cu toate acestea, dacă le studiem bibliografiile, vom vedea că există o coincidență atât de incredibilă în ceea ce privesc faptele din viața lor. Dar, cine a fost Buddha și cine a fost Iisus Hristos? 7 asemănări dintre cei doi mari lideri religioși, desprinse parcă dintr-o viață a unei singure persoane.

1. Porunci similare

Poruncile date de Isus lumii sunt: să nu ucizi, să nu preacurvești, să nu furi, să nu minți și așa mai departe. De asemenea, poruncile lui Buddha se cam asemănă cu cele ale lui Isus: nu faceți rău ființelor vii, nu furați, nu faceți adulter, nu mințiți, nu consumați alcool și droguri.

2. Iluminare la 30 de ani

Buddha înseamnă cel luminat și Hristos este Mesia. Atât Isus cât și Buddha au trăit o copilărie simplă, dar ambii au cunoscut perfect textele sacre, versetele. La împlinirea vârstei de 30 de ani, Isus se retrage în deșert, iar Buddha devine ascet, asta după ce s-a întâlnit cu cele patru imagini: un bătrân suferind, un om bolnav, un cadavru în descompunere și un ascet. După aceste meditații, Buddha s-a luminat, Iisus s-a botezat și Duhul Sfânt a coborât asupra lor și ambii au început să-i învețe pe oameni. 

3. Ființe non-umane

Atât Isus, cât și Buddha nu erau, în sensul deplin, ființe umane și aveau puteri supranaturale. Isus este Dumnezeu, care nu are început și nici sfârșit, el există dintotdeauna, dinainte de apariția oamenilor. Buddha este, de asemenea, o ființă perenă capabilă să-și creeze propriile sale lumi.

4. Profețiile

Venirea lui Isus este prezisă de profeți, iar venirea lui Buddha de către bătrâni. Aceștia au prezis un viitor extraordinar pentru ambii copii.

Așa se face că Maicii Domnului Iisus i-a apărut un Înger, dând un semn că îl va naște pe Iisus – Regele Regilor. Iar, pe de altă parte, înainte de nașterea sa, mama lui Buddha a primit un semn – a visat că elefantul alb a intrat în ea. Era un semn că ea va naște un mare om – conducătorul universului.

5. Respingerea valorilor pământești în egală măsură

Semnificația creștinismului este aceiași cu cea a budismului, ambele resping valorilor materiale ca un simbol al mortalității și suferinței. Ambele figuri cer adepților săi se străduiască pentru Nirvana și Împărăția Cerurilor.

Pentru asta, Hristos nu îi îndeamnă să ascundă comori pe pământ, unde aceștia putrezesc și vor fi scoase de un hoț, ci să adune comori în cer. El le solicită acestora, de asemenea, să pună departe ultima cămașă și să predea toate bunurile.

6. Discipoli

Atât Isus cât și Buddha au fost învățători pe deoparte, precum și ucenici sau urmași pe de altă parte. Amândoi au oferit texte doar verbale și apoi le-au notat. Atât lui Isus, cât și lui Buda, le plăceau să se exprime în metafore și aforisme. Ambii au avut 12 discipoli, iar unul dintre ei i-a trădat. Atât Isus, cât și Buddha au condus religiile lumii învățând binele și dragostea.

7. Sărbători similare

Creștinii au trei sărbători principale, dedicate lui Iisus, și anume: naștere, botez, Paște (înviere). Budiștii, de asemenea, au tot trei sărbători închinate lui Buddha: Nașterea, Iluminarea și Nirvana.

Concluzia rămâne să o trageți dvs.!

 

Comentari

comentari

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat:

Continuând să utilizați acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close