În perioada 25-30 octombrie 2017, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Olt au executat o serie de acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de încălcare a normelor legale privind regimul piscicol. Pe timpul acțiunilor, jandarmii olteni au constatat următoarele:

– Doi bărbați au fost depistați pe raza orașului Balș, la limită cu județul Dolj, oferind spre comercializare trecătorilor peşte proaspăt din specia „caras”. Asupra persoanelor în cauză s-a găsit cantitatea de 10,5 kg de peşte, pentru care nu deţineau documente legale;
– Un bărbat a fost depistat în dreptul localităţii Verguleasa, în timp ce desfăşura activităţi de pescuit comercial, pe Râul Olt, fără a deţine autorizaţie şi licenţă de pescuit comercial, cu unelte de pescuit de tip setcă, în lungime totală de 1000 metri;
– Doi bărbați au fost depistaţi în zona podului rutier de peste Râul Olt, care face legătura între Slatina şi Slătioara, oferind spre comercializare trecătorilor aproximativ 4 kg de peşte proaspăt. În momentul observării efectivelor de jandarmi, încercând să fugă, aceştia au intrat în apa Râului Olt, abandonând peştele pe care-l ofereau spre comercializare, ieşind din apă după aproximativ 30 de minute;
– Un bărbat a fost depistat în dreptul localităţii Strejeşti, în timp ce practica pescuitul comercial pe Râul Olt, fără a deţine autorizaţie şi licenţă de pescuit comercial, cu unelte de tip setcă, în lungime totală de 710 metri;
În toate cazurile s-au întocmit acte de constatare pentru încălcări ale prevederilor legale privind pescuitul şi acvacultura. Documentele întocmite de jandarmi şi bunurile ridicate, au fost predate organelor de urmărire penală competente, pentru continuarea cercetărilor. De asemenea, au fost aplicate și 10 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3200 lei.
Bucur Borcan

Comentari

comentari