Atac la bancomate din Bucureşti

Rate this post

În noaptea de 28/29 martie 2015, patru suspecţi, cetăţeni bulgari, au fost surprinşi în flagrant de către procurori şi poliţişti de la DIICOT şi BCCO în timp ce montau/demontau mai multe dispozitive electronice destinate copierii datelor cardurilor bancare (tip skimming) împreună cu datele conţinute de acestea, de la un număr de 4 ATM-uri aparţinând unor bănci din Capitală.
bancomat
În cursul lunii martie 2015, suspecţii au procedat la instalarea unor dispozitive electronice destinate copierii datelor cardurilor bancare pe ATM -urile aparţinând mai multor bănci situate pe raza municipiului Bucureşti, iar ulterior au demontat si ridicat instrumentele respective împreună cu datele conţinute de acestea. Totodată, ei au fost surprinşi în timp ce transmiteau la distanță, prin intermediul Internetului, datele obținute urmare skimming-ului către persoane aflate în străinătate.
Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză au fost găsite şi ridicate dispozitive de copiere a datelor de pe cardurile bancare şi a codului de securitate PIN, instrumente folosite pentru montarea si demontarea dispozitivelor de pe bancomate, laptopuri, telefoane mobile, precum şi mai multe carduri bancare, printre care şi cele utilizate pentru testarea dispozitivelor.
Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Bucureşti au luat măsura preventivă a reţinerii faţă de cei patru inculpaţi, iar Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă a acestora pe o perioadă de 30 zile.
Suportul de specialitate al operaţiunii a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Bucur Borcan

error: Content is protected !!