Festivalul „Oltenii şi Restu’ Lumii“ – măsuri de ordine publică ale jandarmilor

Rate this post

Efective ale Jandarmeriei Olt vor fi angrenate în misiuni și vor asigura în perioada 15-17 septembrie a.c. măsurile de ordine publică cu ocazia desfăşurării festivalul „Oltenii şi Restu’ Lumii“, organizat în municipiul Slatina.

Jandarmii olteni vor pentru asigurarea măsurilor de ordine publică pe întreaga perioadă de desfăşurare a evenimentului, prin monitorizarea tuturor activităţilor, în vederea asigurării unui climat de siguranţă civică şi prevenirea oricăror acte de tulburare a ordinii publice.

Pentru desfăşurarea acestei manifestări, circulația va fi restricționată pe următoarele trasee :
– în data de 15.09.2017, între orele 10.00 – 11.00 circulația va fi oprită temporar pe o singură bandă la intrarea pe Podul Olt pentru festivitatea de incepere a Festivalului „Oltenii şi Restu’ Lumii”;
– în data de 15.09.2017, între orele 16.00 – 17.00 – circulația va fi oprită pe sensul de mers Casa de Cultură a Tineretului – Bulevardul A.I. Cuza – Esplanada Municipiului Slatina.

Jandarmeria Olt oferă cetăţenilor un set de sfaturi utile şi, totodată, coordonatele de contact prin care pot apela non-stop Jandarmeria:
• Să acorde o atenţie deosebită obiectelor personale, pentru a evita furturile din buzunare;
• Să evite consumul excesiv de alcool, care poate conduce la unele neînţelegeri şi crearea unor stări conflictuale;
• Să îşi asigure încuietorile portierelor la autoturisme;
• Să nu lase la vedere în interiorul maşinilor obiecte de valoare (genţi, poşete, telefoane mobile, etc.);
• Să nu ezite să solicite, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor, care au misiunea de a asigura ordinea şi siguranţa publică;

Cetăţenii pot solicita sprijin în situaţia tulburării ordinii publice sau în cazul în care sunt martorii săvârşirii altor fapte antisociale, la numărul unic pentru situaţii de urgenţă 112 sau se pot adresa direct echipajelor de jandarmerie.

Bucur Borcan

error: Content is protected !!