Gata! E legal să vorbeşti la telefon în avion!

De acum înainte, poţi vorbi legal la telefon sau naviga pe net în timpul unui zbor cu avionul. Acest subiect a avut parte de îndelungi dezbateri, iar acum după  o nouă decizie EASA. (European Aviation Safety Agency), în Europa este legal să foloseşti telefonul mobil în avion cu wireless-ul activat.

cell

Cel puţin pe continentul European, EASA a stabilit că vă puteţi ţine toate dispozitivele electronice pornite pe durata unui zbor, după ce s-a demonstrat, de mult timp, că folosirea diverselor aparate electronice în avion nu influenţează în nici un fel funcţionarea aeronavei.

Însă, deşi cadrul legal a fost stabilit, implementarea acestei măsuri, depinde de fiecare companie aeriană în parte. Pentru că fiecare companie aeriană, îşi poate stabili propriile reguli, până la un anumit punct, programul EASA nu poate obliga un operator de zboruri să aplice această măsură.

În plus, companiile vor trebui să investească bani pentru implementarea la bordul aeronavelor a unor tehnologii speciale care să permită astfel de comunicații. Rămâne la latitudinea companiilor de zboruri, să decidă dacă vor să asigure nolie nevoi de comunicare ale călătorilor.

Comentari

comentari

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat:

Continuând să utilizați acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close