Guvernul a deblocat organizarea de concursuri pentru 3.694 de posturi vacante în Ministerul Afacerilor Interne

În vederea acoperirii nevoilor urgente din domeniul ordinii publice, Ministerul Afacerilor Interne va putea organiza, în mod etapizat, concursuri sau examene pentru ocuparea din sursă externă a 3.694 de posturi vacante, potrivit unui memorandum discutat în ședința de Guvern de joi, 26 octombrie 2017.

În prezent, MAI se confruntă cu un deficit major de personal din cauza ieșirilor din sistem ca urmare a accesării dreptului la pensie de către polițiștii și cadrele militare în activitate, dar și din alte cauze, cum ar fi demisii, transfer etc.

Deficitul de personal are un impact major asupra modului de îndeplinire a atribuțiilor legale în cadrul structurilor de ordine publică, dar și în cadrul structurilor neoperative, structuri care asigură fie suportul necesar îndeplinirii misiunilor de ordine și siguranță publică, fie au ca atribuții specifice furnizarea unor servicii către populație, cum este cazul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, Direcției Generale de Pașapoarte, Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date etc.

De asemenea, și în ceea ce privește instituțiile prefectului se impune deblocarea unor posturi și încadrarea cu personal de specialitate, având în vedere faptul că vacantarea posturilor a determinat redistribuirea sarcinilor și încărcarea excesivă cu atribuții a personalului existent.

Bucur Borcan

Comentari

comentari

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat:

Continuând să utilizați acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close