În cadrul conferințelor sale, pe lângă informațiile despre conspirații sau Illuminati, scriitorul David Icke pune accentul pe o anumită idee. El afirmă (și sunt de acord cu el) că marele secret al Universului și cel care va scoate omenirea din întunericul pe care l-a instaurat Oculta mondială este următorul: noi suntem conștiință infinită și nemuritoare. Asta înseamnă fiecare dintre noi. Fie că suntem oameni, extratereștri sau animale. Toți suntem Conștiință infinită și nemuritoare. Viața pe care o trăim în momentul de față cu numele, locul de muncă, familia, țara sau planeta este doar o simplă experiență. Este o experiență pe care Conștiința infinită o trăiește pentru a evolua spiritual.

Partea și mai interesantă acum urmează…Noi toți suntem aceeași Conștiință infinită în timp și spațiu dar care experimentează Realitatea din mai multe perspective. Această perspectivă se poate numi Cristiano Ronaldo, Barack Obama, un reptilian supărat pe omenire sau țața Floarea din piață. Însă, indiferent de perspectiva din care experimentăm Realitatea noi suntem aceeași Conștiință. Astfel încât, dacă facem rău cuiva indiferent cum s-ar numi acea persoană ne facem rău nouă înșine deoarece suntem aceeași Conștiință, același Unu. Iar acel rău se va întoarce împotriva noastră, poate nu în aceeași viață ci într-una din viețile viitoare. Illuminati (archonii) au structurat societatea pe ideea de separare, diviziune astfel încât am uitat că toți suntem același Unu.De fapt și Illuminati sunt același Unu, dar și ei au uitat asta. Adevărul trist este că am ajuns într-o situație bizară de care ar trebui să râdem. Asta dacă nu ar fi de plâns…Conștiința Infinită. acel Unu din care facem toți parte, a ajuns să se lupte cu ea însăși.

Moartea și trecerea în nimicnicie nu există. După așa-zisa moarte Conștiința se reîncarnează într-un alt corp pentru a experimenta o altă viață. Nu neapărat de om ci și de extraterestru sau chiar animal. Cei care au săvârșit fapte reprobabile vor experimenta vieți mai dure pe planete cu condiții rele.Vor simți astfel consecințele faptelor lor și vor învăța lecția pe care e nevoie să o învețe. Dar moartea și dispariția totală nu există așa cum cred ateii și chiar multe științe. Este doar începutul unei noi experiențe și nimic mai mult.
Din ce în ce mai mulți oameni de știință aseamănă Realitatea cu un joc pe calculator dar unul foarte complex. Pentru a avansa prin nivelele acestui joc conștiința trebuie să învețe anumite lecții. În timp ce unii bat pasul pe loc neputând să treacă de un „nivel” alții au terminat jocul de mai multe ori. Pământul în 3D este un astfel de nivel al jocului unde conștiințele mai puțin evoluate spiritual trebuie să învețe anumite lecții pentru a trece mai departe. Însă totul este un joc…Pare extrem de real dar tot un joc rămâne. Noi alegem însă ce vom face în acest joc și tot noi vom suporta consecințele faptelor noastre.

Conștientizând că suntem Conștiință Infinită perspectivele asupra întregii noastre vieți se schimbă dramatic și realizăm că nu mai suntem atât de neajutorați și slabi. Dacă mergem mai departe și realizăm că toți suntem Unu sentimentele noastre față de ceilalți se vor schimba. De la ură (separare și diviziune) trecem la iubire (unitate cu Conștiința infinită). Rămâne însă la latitudinea noastră ce vom alege.
Religiile au avut câteva mari merite. Printre acestea sunt disciplinarea într-o oarecare măsură a populației dar și inocularea în rândul acesteia a ideii de iertare (chiar și a dușmanilor) a aproapelui. Pe de altă parte, aceleași religii s-au dovedit a fi o formă de control mental, publicul fiind astfel obligat să se supună unei ierarhii ecleziastice corupte și incompetente. În același timp, religiile au clădit în mințile publicului larg tiparul „bietul de mine, sunt neajutorat și mic și doar Dumnezeu este mare. „Toate religiile au făcut asta și o fac în continuare alături de sistemul educațional și mass-media.

Dacă însă ne spunem și conștientizăm că suntem Conștiință Infinită și Atotputernică iar numele, locul de muncă și sexul sunt doar o simplă experiență pe când trupul nostru este un simplu vehicul pentru ca Conștiința Infinită să experimenteze această realitate totul se schimbă. Nu mai suntem „bietul de mine”. Nu mai suntem neajutorați iar în plus, cu timpul vom fi martorii unor fenomene paranormale ce vor apărea în viața noastră. Din ce în ce mai multe sincronicități vor apărea în viața noastră și vom atrage spre noi lucruri, persoane și locuri care ne vor ghida pe drumul spre o viață care ne e cu adevărat destinată și nu programată de către Sistem.

Subsemnatul a fost sceptic la început în privința celor scrise mai sus dar s-a convins apoi că totul este cât se poate de real, urmărind numeroasele cazuri de oameni care și-au schimbat viața din momentul în care și-au schimbat modul de gândire. Nu suntem „bietul de mine, nu am nicio putere” ci suntem Conștiință Infinită și avem toată puterea din lume dar Sistemul nu dorește ca noi să știm acest lucru. Simplul fapt că această nouă autoidentificare ne face mai optimiști ne va schimba viața. Dar nici restul schimbărilor care vor veni cu timpul nu trebuie date la o parte.

Autor: Cimpoieru Ciprian

Comentari

comentari