În ziua de 14 martie 2018, DIICOT Ploieşti a dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului Gavrilă Alexandru, în vârstă de 62 de ani, pentru săvârşirea infracțiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice în formă continuată.

În perioada 19.05.2017- 20.02.2018, Gavrilă Alexandru, folosind un cont de utilizator pe o reţea de socializare, aparent creat de către un adolescent, a solicitat în mod repetat și a primit fotografii sau material pornografice cu minori, cu vârste cuprinse între 11-16 ani, în ipostaze sexuale explicite.
Inculpatul a trimis minorelor mesaje pentru a iniția conversații, legătura transformându-se într-o relație virtuală, ce constituia fundament pentru solicitarea materialelor pornografice. În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că fotografiile de profil ale conturilor create de către inculpat reprezentau adolescenți atractiv fizic, utilizatorul prezentându-se ca fiind un copil orfan, elev la o școală sanitară.
Inculpatul a exercitat presiuni asupra unei minore, solicitându-i în mod repetat fotografii în ipostaze sexuale explicite, fapt ce a determinat-o pe aceasta ca spre sfârșitul anului 2017 să blocheze orice posibilitate de comunicare cu inculpatul Gavrilă Alexandru. De asemenea, a rezultat faptul că acțiunile inculpatului au avut ca efect cauzarea unor tulburări grave de comportament ale victimei care au necesitat spitalizarea sa și supunerea la consiliere psihologică.

În urma percheziției domiciliare au fost ridicate sisteme informatice și medii de stocare a datelor informatice, pe care ulterior au fost descoperite mai multe fișiere video și foto, reprezentând minori în ipostaze sexuale.
Inculpatul a fost prezentat Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O. Ploiești – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane.

Bucur Borcan

Comentari

comentari