Reținuți pentru şantaj şi deturnare de licitaţii publice

Procurorii DIICOT Bacău au luat măsura preventivă a reţinerii inculpaţilor Dumea Petrică Irinel, Gherasim Nicu, Pal Daniel, Ahmed Ali şi Cioplea Daniel pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, şantaj şi deturnare a licitaţiilor publice.
În cauză exista suspiciunea rezonabilă că, în perioada în perioada 2014-2016, în cadrul unei grupări infracţionale de mari dimensiuni, fiind implicaţi aproximativ 37 de persoane, membrii grupării, prin şantaj, ar fi deturnat licitaţiile publice organizate de Birourile Executorilor Judecătoreşti, în scopul adjudecării la preţuri minime a unor imobile care au făcut obiectul unor garanţii pentru îndestularea unor creanţe. S-a reţinut că inculpaţii Gherasim Nicu în calitate de executor judecătoresc şi inculpatul Dumea Petrică Irinel în calitate de avocat, au îndeplinit rolul de a consilia juridic membri grupării şi a identifica artificii care să dea o tentă de legalitate actelor de deturnare a licitaţiilor publice.
În cursul zilei de 25 noiembrie 2016, inculpaţii Dumea Petrică Irinel, Gherasim Nicu, Pal Daniel, Ahmed Ali şi Cioplea Daniel au fost prezentaţi Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bacău, Neamţ şi Iasi. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. La cţiune au participat jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău.
DIICOT face precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Bucur Borcan

Comentari

comentari

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat:

Continuând să utilizați acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close