Gest remarcabil al unui pompier din municipiul Slatina, care a găsit o sumă de bani într-un bancomat, iar apoi a făcut tot posibilul ca banii să ajungă în posesia păgubitului.
În cursul dimineții de luni, 21 noiembrie 2016, după ce a ieșit din serviciu, plutonierul adjutant Marian Miulescu, pompier în cadrul Detașamentului Slatina, a mers la un bancomat din municipiul Slatina, zona Steaua, pentru a extrage o sumă de bani. Militarul a găsit în bancomat suma de 1000 de lei și, fără să pregete, a mers în sediul băncii unde a solicitat angajaților sucursalei să identifice cine a retras suma de bani respectivă. Păgubașul, un bărbat din orașul Drăgănești-Olt, a fost sunat de către angajații băncii, iar în scurt timp s-a prezentat la sediul sucursalei pentru a-și ridica banii. Acesta i-a mulțumit salvatorului pentru gestul său și a mărturisit că banii reprezentau rata la bancă și că nu mai spera să-i recupereze.
Gestul militarului a fost apreciat în mod deosebit de comanda unității, care a decis să-l recompenseze pe acesta cu citarea prin ordin de zi pe unitate.
Bucur Borcan