Se schimbă numărul destinat protecţiei consumatorului

Rate this post

Din data de 7 iunie, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC)  schimbă numărul de telefon destinat consumatorilor.  Anunţul a fost făcut de preşedintele ANPC, Marius Dunca.

Noul număr la care cetăţenii pot suna pentru a sesiza nereguli  este 021.9414  şi „pentru o perioadă” va putea fi apelat gratuit, a anunţat preşedintele ANPC, luni, în cadrul unei conferinţă de presă.646x404

Motivul schimbării numărului constă în faptul că ANPC folosea un număr împreună cu o asociaţie pentru protecţia consumatorilor. Până la data de 6 iunie, ora 24.00, consumatorii vor putea apela vechiul număr 021 9551, cu tarif normal.

Cea mai recentă operaţiune ANPC  a dus la retragerea de pe piaţă a 200.000 de litri de apă minerală. Preşedintele ANPC, Marius Dunca, a explicat luni  că au fost identificate trei categorii de apă cu nereguli care nu erau etichetate corespunzător.

ANPC coordonează şi realizează strategia şi politica Guvernului în domeniul protecţiei consumatorilor, acţionează pentru prevenirea şi combaterea practicilor care dăunează vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

error: Content is protected !!