Studenţi, traficanţi de droguri prin discoteci

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Brăila împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila, Buzău şi Vrancea au desfăşurat mai multe activităţi în cadrul unei acţiuni pe linia combaterii traficului de droguri.
dependent de droguri
Procurorii DIICOT au dispus măsura preventivă a reţinerii faţă de un număr de 6 inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, (respectiv de mare risc, pentru unul din inculpaţi), în formă continuată. Tribunalul Brăila a luat măsura arestării preventive faţă de persoanele menţionate pentru 30 de zile.
În cauză există suspiciunea rezonabilă că inculpaţii, dintre care 4 studenţi, în perioada noiembrie – decembrie 2014, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au comercializat droguri risc şi de mare risc, respectiv cannabis şi comprimate „ecstasy”, pe raza municipiilor Bucureşti, Brăila şi Galaţi, cu preponderenţă în cluburile şi discotecile frecventate de studenţi.
În data de 12 decembrie inculpaţii au fost depistaţi pe raza municipiului Buzău având asupra lor cantitatea de aproximativ 300 grame de cannabis.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către SRI şi Direcţia Operaţiuni Speciale. Acţiunea a fost realizată cu sprijinul IPJ Brăila – SAS şi IPJ Buzău – SAS.

Bucur Borcan

Comentari

comentari

error: Content is protected !!
%d blogeri au apreciat:

Continuând să utilizați acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. mai multe informații

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close