Traficanţi de droguri, prinşi la Brăila

Rate this post

Miercuri, 28 martie 2018, DIICOT Brăila a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor Ardeleanu Nicuşor, Mitu Geo, Mănăilă Dănuţ Georgian, Chiriţă Radu Georgian şi Ion Andrei Lucian pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, în formă continuată.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2017, inculpaţii au cumpărat, deținut și revândut unor consumatori din Brăila, în mod repetat, diferite cantități de cannabis.
Pe 28 martie 2018, procurorii DIICOT şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Brăila au efectuat 16 percheziții domiciliare, în municipiului Brăila ocazie cu care a fost găsită şi ridicată cantitatea de 207 grame de cannabis.

Inculpaţii au fost prezentaţi Tribunalului Brăila cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. La activități au participat și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, precum și jandarmi.

Bucur Borcan

error: Content is protected !!