Eșecul din Siria precum și imposibilitatea de a declanșa un război împotriva Coreii de Nord demonstrează întregii lumi slăbiciunea statului paralel care controlează SUA. Disperarea celor care controlează din umbră administrația americană este și mai evidentă când observăm și eșecul acestora de a porni un război civil în America între extrema stângă și elementele conservatoare din această țară. Dar încercările elementelor din guvernul american controlate de Oculta mondială nu se opresc, trecându-se acum la următoarea etapă: pornirea unui război împotriva Iranului. Tensiunile din regiunea Orientului Mijlociu cresc rapid dar suntem sceptici că se va reuși pornirea unui război împotriva statului persic.

Oculta mondială, Iluminatti sau guvernul invizibil sau cum vreți să îl numiți are zilele numărate. O alianță formată din mai multe state de pe glob incluzând aici Rusia în colaborare cu întregi instituții din aparatul de stat american au pornit, conform dezvăluirilor scriitorului David Willcock o operațiune amplă contra psihopaților care conduc Oculta mondială. Rusia și conducerea ei nu poate fi considerată un model pentru restul lumii dar trebuie să recunoaștem contribuția acestei țări în lupta contra globaliștilor. Cei ce luptă de ceva vreme împotriva Noii Ordini Mondiale sunt în mare parte indivizi din pătura conservatoare americană, indivizi care lucrează în serviciile secrete, armată și alte instituții de forță. Conform scriitorului David Willcock, acești indivizi consideră lupta contra Ocultei mondiale o cruciadă dusă împotriva unei întrupări a Diavolului. Pe scurt, avem de-a face cu un război invizibil, victoria fiind o chestiune de timp. Chiar dacă Oculta mondială controlează încă mass-media și marile corporații ce controlează la rândul lor Internetul (Google, Facebook sau Twitter) putând cenzura rapid opiniile care nu sunt pe placul Noii Ordini Mondiale avem toate motivele să fim optimiști cu privire la finalitatea acestui război invizibil.

Majoritatea celor ce încă mai lucrează pentru Oculta mondială au ca scop în aceste momente să scape cu viață însă este foarte greu de crezut că nucleul dur al acestei organizații va renunța la luptă indiferent de ce se va întâmpla.

Autor: Cimpoieru Ciprian

Comentari

comentari